Actualitate
Podul cu un singur sens din Cluj-Napoca va fi modernizat
Primăria Cluj-Napoca a intrat în posesia actelor de proprietate pentru podul peste Nădaş care în prezent are un singur sens.
Anul acesta vor începe lucrările de modernizare a podului cu un singur sens de pe strada Porţelanului care face legătura spre cartierele Dâmbul Rotund sau Iris. Până acum nu s-a făcut nicio lucrare la acest pod din cauză că Primăria Cluj-Napoca nu deţinea proprietatea acestuia. În momentul de faţă a fost rezolvată problema de proprietate şi urmează şi etapele următoare, iar anul acesta, cel mai probabil, vor începe lucrările de modernizare.
“Am reuşit la ultima şedinţă de Consiliu Local să rezolvăm problema de proprietate a podului de peste Nadăş din zona Carbochim. Podul, în acest moment, va intra în proprietatea municipiului Cluj-Napoca. Suntem deja pregătiţi să trecem la faza următoare, respectiv de modernizare. Vom avea un pod nou, cu două benzi şi păstrarea celui vechi pentru acces pietonal şi piste de biciclete. Ca şi estimare, spre ca până în vară să trecem toate fazele de expertiză, studiu de fezabilitate, proiectare şi execuţie, licitaţie, urmând ca cât mai curând posibil să trecem şi la execuţia podului”, a explicat viceprimarul Gheorghe Şurubaru.
Podul nu era destinat traficului auto
Iniţial, acest pod nu a fost proiectat pentru traficul auto, însă, cu timpul, cartierele s-au dezvoltat, iar mai nou, odată cu extinderea oraşului înspre Valea Chinteniului, podul a devenit intens circulat. În fiecare dimineaţă se formează ambuteiaje, clujenii aşteptând la rând să folosească podul care permite accesul dinspre zona rezidenţială înspre strada Paris, zona Spitalului Clujana şi companiilor care au sediul în Piaţa 1 Mai şi de acolo spre centru. Dificultatea cu care se circulă pe acest pod a fost semnalată anul trecut şi de reprezentanţii PNL Cluj-Napoca, aceştia solicitându-i primarului Emil Boc să găsească o soluţie.