monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii s-au călcat în picioare pentru a lua apă sfinţită de Boboteză

Aproximativ 4000 de credincioşi au participat la slujba religioasă de la Catedrala Mitropolitană din centrul Clujului cu ocazia sărbătorii Bobotezei.

Clujenii s-au călcat în picioare pentru a lua apă sfinţită de Boboteză

Cu toate că reprezentanţii Mitropoliei Cluj au pregătit peste 10.000 de recipiente cu apă sfinţită, ca să fie suficiente pentru toată lumea, se pare că acest lucru nu a contat. Pierzându-și răbdarea sau crezând cu nu vor mai ajunge la apă, credincioșii au ales să se îmbulzească.

Responsabili cu liniştea şi ordinea publică au fost jardarmii care au făcut faţă cu greu miilor de persoane care se ingrămădeau pentru a ajunge la sticlele cu apa sfinţiţă.


Strigăte au putut fi auzite din toate părţile în faţa Catedralei Mitropolitane din centrul Clujului. Bătrânii urlau că îi dor anumite părţi ale corpului din cauza îmbulzelii, iar jandarmii urlau la oameni să aibă răbdare, să nu să se mai înghesuie deoarece apa va ajunge pentru toata lumea.

„Aşa suntem noi românii. Întotdeauna ne înghesuim unde nu trebuie. De parcă acasă nu pot să-şi facă agheasmă când vine preotul... de parcă nu pot să-şi înmulţească apa. Sticle cu apă sfinţită sunt suficiente”, se indignează Doina.


Alţi credincioşi au fost răniţi uşor din cauza îmbulzelii. „Mă doare spatele şi o mână la cum se îmbulzeşte lumea aici. Nu înţeleg ce se întâmplă. După ce că suntem bătrâni şi vai de capul nostru, ne mai şi înghesuie. Numai la noi poţi să vezi aşa ceva”, povesteşte supărată o femeie în vârstă.

Apa sfinţită luată acasă este folosită pentru a o bea dimineaţa pe nemâncate şi pentru a fi stopite terenurile şi animalele. Se spune că Agheasma mare nu se va deteriora dacă vasul în care se află nu va fi acoperit.


Boboteaza, prilej de sărbătoare

Botezul Domnului Iisus Hristos în râul Iordan reprezintă un prilej de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocși şi semnifică sfârşitul sărbătorilor de iarnă.

„La Bobotează, Domnul Iisus Hristos venind să se boteze în Iordan se arată lumii ca Dumnezeu desăvârşit, ca om desăvârşit. Şi apoi, nu numai că se arată lumii... Are loc arătarea lui Hristos, arătarea Preasfintei Treimi la Iordan. În acelaşi timp, sărbătoarea e importantă pentru că se sfinţesc apele”, a declarat ÎPS Andrei Andrecuţ.


De Bobotează este interzis ca lumea să se certe şi să spele rufe deoarece conform tradiţiei, acest lucru aduce ghinion. În unele zone, preotul a aruncat o cruce într-un râu, iar mai mulţi tineri au înotat în apa rece pentru a o recupera. Se spune despre cel care a recuperat-o că va avea noroc pe tot parcursul anului.