REPORTAJ: Ajun de Crăciun la Viena: vin fiert, miros de scorțișoară și vals la colț de stradă

Nu-ți trebuie pentru asta decât două-trei zile, la mijloc de decembrie, sau doar două seri și o după-amiază, dacă ești acolo cu treabă. Chiar dacă în orice alt moment al anului Viena pare plictisitoare și, mai degrabă, o destinație pentru boemii de modă veche, de Crăciun povestea se schimbă. Boltele de lumini de pe străzi, clădirile împodobite cu tot felul de culori, agiația, furnicarul de turiști cu pungi pline de cadouri, aburii care ies pe gură când respiri, valsul de la colț de stradă și mirosul de vin fiert cu scorțișoară, toate te fac să iubești Viena de sărbători.

Și Cel mai mult simți asta într-o plimbare printr-unul dintre cele mai faimoase târguri de Crăciun din Europa, cel din fața Primăriei din Viena. Momentul fermecat este seara, bineînțeles, când toate luminițele sunt aprinse, iar prin copaci observi că au crescut inimioare și chiar iconițe luminate. Oricum dimineața nu e nimic deschis până după ora 12,00. Și din momentul în care ai început să mergi pe aleile luminate, e imposibil să rămâi 'de piatră' și să nu te duci cu nasul în sus după mirosul dulce care se simte în jur. Te poartă spre o căsuță cu prăjituri, caramel și marțipan. Te lingi pe buze, dar e abia prima și spui că trebuie să vezi mai multe înainte să decizi cu ce te delectezi în seara asta. Și bine faci. Urmezi linia căsuțelor cu tot felul de globulețe, îngerași, jucării, lumânărele, bunătăți și toate lucrurile care-ți trec prin cap, toate făcute cu mult detaliu, cu mult drag.

Încă ceva: aici e momentul în care trebuie să fii conștient de faptul că obligatoriu te vei pierde de cei cu care ai venit, pentru că aleile sunt extrem de aglomerate chiar și în mijlocul săptămânii. Așa că, mai înțelept, dați-vă o oră și un loc de întâlnire și începe să explorezi lumea minunată pe cont propriu, fără niciun fel de remușcare că zăbovești prea mult timp în fața unei căsuțe.

'Cei mai mulți vizitatori sunt turiști. Mulți turiști. Britanici, francezi, asiatici, italienii... mulți!', îmi spune Brigitte, 50 de ani, care vinde căciuli și mănuși de blană. Îi e puțin frig, care spune că vânzările merg strună. 'Târgul s-a deschis la mijlocul lunii noiembrie și ține până în noaptea de Ajun. Apoi o să mai fie deschis în seara de 31 decembrie', mă lămurește ea, într-o engleză perfectă.

Trei tineri asiatici fac poze. 'Am venit din Singapore, e incredibil de frumos aici. Suntem turiști, dar ne gândim să urmăm o școală la Viena', îmi spune Kenneth, 23 de ani', căruia abia i se vede fața din căciula pufoasă.

'Ce vindeți cel mai bine?', o întreb pe tânăra de la standul de dulciuri, care-mi arată Sacher Torte, o prăjitură cu ciocolată și fulgi de midgale. O cheamă Michaela și are 25 de ani. 'E super aici', îmi strigă de după tejghea, când o întreb dacă nu i-ar plăcea să vândă prăjituri într-o cofetărie, la căldură. 'Îmi exersez engleza toată ziua și văd tot felul de lume. Nu mi se face frig, pentru că tot timpul am ceva de făcut'. Îmi aleg Linzer, un fursec uriaș cu marginile scufundate în ciocolată, și îmi face semn cu mâna: 'Good choice!'.

Și gata, ți s-a făcut groaznic de frig, ți-au înghețat mâinile și plimbarea pare compromisă, însă vienezii s-au gândit la toate: acum intră în scenă vinul fiert. Mergi după mirosul de scorțișoară și nu poți rata căsuțele cu licoarea magică. Iar vinul vine elegant, în căni de porțelan, frumos colorate, pentru care lași o garanție de doi euro și jumătate. Dacă vrei, poți păstra cănița ca amintire, iar, dacă nu, îți iei banii înapoi când o returnezi. Vinul costă 4 euro și jumătate, însă de îndată ce duci la gură licoarea parfumată îți dai seama ce investiție bună e. Corpul ți se încălzește aproape instant.

Ce mâncăm? Poate vrem un crenvurști sau orice alt cârnăcior. Toți par la fel, dar sunt vreo 20 de denumiri, toate cu wurst în coadă. Mirosul ți-aduce aminte de pomana porcului de acasă. Sau poate un cartof copt cu multă branză și smântână pe deasupra. Sau ceva nou: un fel de paste de casă tăvălite pe o plită în brânză coaptă. Miroase dumnezeiește. Optez pentru ultima ofertă și mă felicit. Pe deasupra presar ceapă prăjită și uscată, care e dulceagă. Un vis! Acum restul vinului merge perfect.

Mai încolo, dau de o gașcă de tineri din România, veniți cu compania la ședința de final de an și adunați la un vin fiert în jurul unei măsuțe. Singurul lor regret este că, mai devreme, dăduseră peste un cerșetor român. De altfel, a doua zi, în trenul spre aeroport, am avut ocazia să ascult un băiat și-o fată colindând la acordeon: 'Gingăl bel, gingăl bel, joacă vinu-n el!', care au zâmbit rușinați când le-am dat bună ziua în limba-mamă.

După vreo oră de hoinărit prin târg și reîntâlnirea cu colegii, cel mai cuminte este să alegeți un băruleț cochet, cum sunt multe în perimetrul din jurul primăriei. Dacă ajungeți cumva la localul mexican Tintin, încercați supa de pește și sangria. Cine spune că nu ne putem răsfăța puțin?

Cum sunt vienezii? Vienezul este un tip ciudat, mai degrabă ursuz și care se supără repede. Puțin diplomat. Nu zâmbește pe stradă, cum fac italienii, și nu te îmbie cu orice preț să cumperi de la el, cum fac balcanicii noștri. Iar regulile sunt stricte: nu trece nimeni pe roșu, deși strada are doar 5 metri lățime, e aproape un pietonal și nici vorbă de vreo mașină în zonă. Iar, la operă, dacă ai locuri în picioare și câteva scaune sunt libere, sub nicio formă nu te așezi dacă ești austriac. Iar dacă nu cunoști orașul și ai de schimbat un metrou și un tren până la aeroport, este obligatoriu să citești cu atenție indicatoarele, care sunt făcute în așa fel încât să nu trebuiască să intri în vorbă cu cineva pentru a cere ajutor.

Lucrurile s-au schimbat însă radical la aeroport, la coada de la zborul de București, unde vorbitul zgomotos și râsetele expansive m-au făcut să aștept cu nerăbdare caltaboșii și mirosul de cozonac de acasă.

Reportaj realizat de Agerpres.