monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Urma, “Lost and found” la Cluj-Napoca

Cunoscuta trupă clujeană Urma, își va prezenta această seară, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, cel de-al patrula album, “Lost and Found”, în cadrul unui concert extraordinar, un proiect complex construit integral sub deviza „fără compromisuri”, un tribut adus celor 10 ani de existenţă a formaţiei.

Trupa clujeană Urma

Deşi iniţial s-a dorit ca spectacolul de lansare al noului album “Lost and Found” să aibă premiera la Cluj-Napoca, tocmai fiindcă proiectul muzical Urma s-a născut în acest oraş, în urmă cu 10 ani, membrii ei spun că, din varii motive au trebuit să susţină primul concertul de lansare al albumului în Bucureşti.

Aceștia însă nu au uitat de unde au pornit, așa că s-au întors la Cluj-Napoca pentru a prezenta noul lor proiect muzical și publicului clujean. Potrivit membriilor trupei este vorba despre un proiect pe termen lung, ce a durat 4 ani tocmai datorită complexităţii realizării lui în forma în care va fi prezentat în această seară, prima melodie de pe acest album, “Terminus” fiind creată în 2009.


“Noi ne-am atenţionat fanii în 2009, când am început să ne gândim la acest nou proiect, că acest album va fi unul vast care se va face în timp, pas cu pas şi nu regret deloc decizia de a ţine acest album 4 ani. Nu am vrut să îl scoatem mai repede pentru felul în care arată el acum” a declarat solistul trupei Urma, Mani Gutau.

Restaurare muzicală şi restaurare arhitecturală

Potrivit lui Mani Gutau, proiectul “Lost and found” se doreşte a fi atât unul de “restaurare muzicală” a trupei cât şi unul de conştientizare a importanţei salvării patrimoniului architectural.


După o activitate de 10 ani şi o absenţă de trei ani de pe scena muzicală, Urma revine cu forţe noi, componenţă nouă  - Mani Guatau - voce şi chitară, Dominic Csergo - tobe, Sorin Erham – bass, Jimmy Cserkesz – chitară, Luis Angel Palomino – saxofon şi Sebastian Burnaci – trompetă dar şi compoziţii noi precum şi o altă abordare de stil. Dacă la înfiinţarea formaţiei, deşi atipic pentru acea periodă, membii ei au optat pentu melodii acustice mai lente, din album în album s-a mers tot mai mult pe melodii mai electrice.

“Urma, spre deosebire de celelalte formaţii înfiinţate în aceeaşi perioadă cu noi, a pornit de la albume acustice mai lente şi a mers din album în album pe piese tot mai electrice, deşi ceea ce am făcut noi a fost considerat la aceea vreme un gest sinucigaş. Același lucru s-a spus și despre opțiunea noastră de a cânta în limba engleză încă de la înființarea trupei, când nicio formație din România nu făcea asta. Mi se pare că am fost constanţi, am început aşa şi am continuat aşa iar acest lucru nu ne-a adus decât mulţumiri”,  a afirmat Mani Gutau.


În ceea ce priveşte ideea colaborări cu arhitecții, el vorbeşte cu multă pasiune despre acest proiect afrimând că prin acesta doresc să lase încă o “urmă” în urmă, așa cum au făcut de fiecare dată când au lansat un nou album. 

“Totul a pornit de la un eveniment la care am participat şi unde l-am întâlnit pe arhitectul Şerban Sturza cu care acum am legat o strânsă prietenie de atunci. Eu m-am ocupat de partea audio-video a proiectului de restaurare a Casei Micu, proiect gândit în întegime de el. Apoi, călătorind prin Bucovina am văzut starea patrimoniului arhiectural şi am decis să realizăm acest proiect prin care vrem să lăsăm o urmă asupra publicului nostru, să transmitem un mesaj atât în nume personal cât şi în numele arhitecţilor. Publicului îi e cunoscut faptul că limbajul şi mesajul lor este unul închis, care nu ajunge atât de uşor la ei - la oameni - de aceea noi am dorit să dăm o mână de ajutor arhitecților, în promovarea mesajului lor, acela că salvarea patrimoniului arhitectural este importantă, face parte din noi, din cultura și istoria noastră”, mai povesteşte solistul trupei Urma.


Acesta a mai adăugat că relaţia cu arhitecţi este abia la început și ea se va continua prin ”evenimente de gherilă”, concerte ținute în clădirile monument pe care le promovează acest nou album, chiar dacă sunt conștienți de faptul că acest lucru nu va fi uşor de realizat.

Etichete: urma