monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Actorul și comicul român Mircea Crișan a încetat din viață

Actorul și comicul român Mircea Crișan a încetat din viață

Politologul Stelian Tănase anunță pe blogul său moartea marelui comic Mircea Crișan, care a fost înmormântat astăzi în Cimitirul Evreiesc din Dusseldorf, Germania.

 „Un mesaj din Germania mă anunță că Mircea Crișan a murit vineri 22.11.2013 la vârsta 89 de ani. Înmormîntarea va avea loc mâine, miercuri, 27.11.2013 (azi– nota red.), la ora 11, la cimitirul evreiesc din Dusseldorf. Fie-i amintirea binecuvântată”, scrie Stelian Tănase pe blog.

„Pe Mircea Crișan (n. Mauriciu Kraus la 8 august 1924) mi-l amintesc ca entertainer, un actor care apărea pe scenă și smulgea hohote de râs. Chiar o facea cu scheciurile lui, pe care adesea le scria singur. A plecat când eu eram prea mic ca să mi-l amintesc, după un turneu la Paris cu un spectacol cu teatrul Tănase unde era cap de afiș. Vestea că a rămas în Occident a fost bomba anului. Toată lumea nu vorbea decât despre asta. Era foarte iubit. Era ușor de recunoscut, avea un umor înnăscut. Semăna fizic și ca umor cu comicul american Zero Mostel. Un grăsan simpatic, care spunea continuu glume. Era celebebrisim în România până când nu s-a mai întors. Dată de la care a fost interzis”, mai notează Stelian Tănase.


Informația furnizată de acesta nu a fost confirmată până acum, dar ea pare să fie veridică, mai ales că Mircea Crișan suferea de mai mulți ani de Alzheimer, fiind internat în Dusseldorf. De notat că în urmă cu doi ani pe internet a apărut de asemenea o informație privind moartea lui Mircea Crișan, care avea însă să fie infirmată ulterior.