monitorulcj.ro Menu
Actualitate

NATO a lansat cel mai important exerciţiu de apărare cibernetică

NATO a lansat, marţi, în Estonia, un vast exerciţiu de apărare cibernetică, cel mai important de acest gen destinat contracarării atacurilor electronice masive şi simultane asupra statelor membre şi partenerilor lor.

NATO a lansat cel mai important exerciţiu de apărare cibernetică

 "Atacurile electronice sunt o realitate cotidiană şi sunt din ce în ce mai sofisticate şi complexe", a declarat într-un comunicat Jamie Shea, secretar general adjunct pentru provocări emergente ale securităţii NATO, informează Mediafax.

"NATO trebuie să facă faţă acestei ameninţări în continuă schimbare", a declarat el.


Aproximativ 400 de experţi în tehnologiile informaţiilor şi specialişti juridici precum şi reprezentanţi ai guvernelor participă la acest exerciţiu cu nume de cod "Cyber coalition 2013", menit să dureze trei zile.

În total, peste 30 de state europene sunt reprezentate.


Ciber-apărarea face parte din cele patru sectoare prioritare identificate de şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton pentru sporirea apărării europene în perspectiva summitului UE de la 19 şi 20 decembrie, consacrat apărării în contextul reducerii generale a bugetelor militare.

Etichete: nato