Actualitate
Pregătiri de iarnă la Cluj: „Ne rugăm la Dumnezeu să nu ningă mult”
După ce meteorologii au anunţat că se apropie o iarnă grea şi au emis o avertizare de cod galben de răcire accentuată, ninsori şi intensificări ale vântului, primarii clujeni din satele de la munte nu au luat nicio măsură specială pentru ca ninsoarea să nu îi ia, din nou, prin surprindere.
Edilii din Băişoara, Beliş sau Râşca se bazează pe aceleaşi utilaje şi metode de deszăpezire care i-au ajutat de-a lungul anilor să treacă, mai bine sau mai rău, peste iarnă.
„Ştim deja cum stă treaba cu atribuţiile ce ne revin. Iar ne luaţi cu viscol şi zăpezi. Parcă noi nu ştim că vine iarna. Aceleaşi probleme ca în fiecare an. Vom vedea noi cum o scoatem la capăt. Ştim deja măsurile, ne rugăm la Dumnezeu să nu ningă aşa de mult”, aceste replici s-au auzit între primarii clujeni.
Cinci ani cu aceleaşi utilaje
Zăpada a căzut în cantităţi considerabile în mai multe sate din judeţul Cluj, dar autorităţile locale spun că nu sunt probleme şi că sunt pregătite oricând să intervină dacă situaţia o cere.
„A nins la Băişoara, stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri, nu sunt probleme semnalate, suntem pregătiţi să intervenim dacă vremea se va înrăutăţi. Deocamdată, situaţia este sub control, nu avem drumuri blocate sau persoane izolate. De cinci ani, de când am făcut un proiect pe fonduri europene, avem un buldo-excavator cu lamă pentru zăpadă, avem nisip pregătit. Este o şansă dumnezeiască pentru că ne permite să ajungem şi în zonele mai greu accesibile. Am avut probleme anii trecuţi pe muntele Bocului, oamenii au rămas blocaţi, dar le-am dus apă pentru animale, ne-am descurcat”, a declarat Minodora Luca, primarul localităţii Băişoara.
Căciuli, mănuşi, cizme de cauciuc
Primarul din Beliş, Viorel Crainic, a declarat pentru Monitorul de Cluj că, în ciuda ninsorilor care au căzut, nu vor exista probleme cu deszăpezirea zonei. Acesta a mai precizat că oamenii de la munte ştiu să-şi poarte şi singuri de grijă şi nu se sperie de câţiva fulgi de nea. Întrebat cum se pregăteşte pentru venirea iernii, acesta a declarat ironic că îşi va cumpăra căciulă, mănuşi şi cizme de cauciuc, lucruri despre care spune că ar trebui să le cumpere şi consătenii săi din Beliş.
„Stratul de zăpadă măsoară 2-3 centimetri, iar în unele zone chiar 5 centimetri. Ca în fiecare an sunt convins că nu vor fi probleme. Dacă fulguie locuitorii din Beliş nu se sperie, nu prea avem cazuri de oameni care să rămână izolaţi. Şi dacă vom avea astfel de cazuri, ei ştiu foarte bine să se descurce şi singuri, nu e cazul să-i alarmăm cu ştiri despre coduri galbene, viscole, zăpadă”, a precizat Crainic.
"Doamne feri de oameni izolaţi"
Şi în comuna Râşca, în satele de munte, a nins în noaptea de duminică spre luni, iar potrivit primarului Ioan Morar, oamenii sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie.
„A nins parţial şi la Râşca, în special la Râşca de Sus, Dealul Mare, deocamdată nu sunt probleme cu drumurile, sunt practicabile. Sperăm să nu ningă mult în acest an, dar suntem pregătiţi să intervenim. Avem mai multe uliţe şi sate răsfirate lângă munte, acolo ne va fi greu să ajungem. Doamne feri de oameni izolaţi. Avem în dotarea primăriei utilaje, toate drumurile au fost asfaltate, deci ne va fi uşor să intervenim. Din 2000 nu am mai avut cazuri unde oamenii să rămână izolaţi, atunci zăpada era de un metru şi o bătea vântul, dar am deszăpezit peste tot, nu am lăsat oamenii izolaţi”, a declarat Ioan Morar.
Rămâne de văzut câte drumuri înzăpezite va cuprinde bilanţul autorităţilor, câte şcoli vor fi închise, câte sate vor fi izolate şi câţi primari vor avea de suferit dacă, din nou, iarna ne-a luat prin surprindere.