monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - O casă din Andrei Mureşanu stă să se prăbuşească

Un imobil vechi din anii ’30 din cartierul Andrei Mureşanu are fisuri foarte mari în pereţi şi a început să se încline, de azi noapte. Proprietarii imobilului au început, în urmă cu câteva zile, lucrări de consolidare la imobil.

Casa Andrei Muresanu

În urmă cu aproximativ o săptămână, proprietarii imobilului din cartierul Andrei Mureşanu au depus anunţul pentru începerea lucrărilor.

“Noi am dat autorizaţie pentru lucrări de consolidare a imobilului. În data de 4 noiembrie, proprietarii au depus anunţul pentru începerea lucrărilor. Noi nu suntem în măsură să spunem dacă au respectat sau nu regulile în ceea ce priveşte lucrările respective. Inspectoratul de Stat în Construcţii face acum o expertiză la faţa locului şi ei vor stabili dacă e vorba despre un accident sau dacă nu au fost respectate regulile”, a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.


Zona în care se află casa a fost împrejmuită de pompieri, iar acum se fac cercetări de către instituţiile abilitate.