Actualitate
Bilanţul violenţelor din capitala Libiei a ajuns la 43 de morţi
Bilanţul confruntărilor care au avut loc la Tripoli după un protest a ajuns la 43 de morţi şi peste 450 de răniţi, anunţă un oficial din cadrul Ministerului libian al Sănătăţii.
Exploziile şi focurile de armă au continuat toată noaptea în capitala Libiei, situaţia calmându-se sâmbătă dimineaţă, dar redevenind explozivă în cursul serii, potrivit Mediafax.
Agenţi ai unei miliţii islamiste au deschis focul, vineri seară, spre manifestanţi care denunţau prezenţa lor la Tripoli. Ulterior, protestatari furioşi au atacat sediul din Tripoli al miliţiei islamiste care are cartierul general în Misrata, oraş situat la 200 de kilometri de capitală.
Confruntările armate s-au intensificat sâmbătă la periferia de est a oraşului Tripoli, existând schimburi de focuri între miliţii islamiste şi serviciile de securitate. Membrii ai miliţiilor din Misrata încearcă să pătrundă în Tripoli, fiind opriţi de forţele de ordine.
Premierul Ali Zeidan, care acum câteva săptămâni a fost sechestrat câteva ore de membri unei miliţii, a lansat un apel la reţinere şi la încetarea confruntărilor armate.