monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Barroso: CE va propune ridicarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova

Anunţul a fost făcut la Bruxelles, într-o conferinţă de presă comună cu premierul român, Victor Ponta, şi cu cel moldovean, Iurie Leancă.

Jose Manuel Barosso

"Sunt extrem de mulţumit să anunţ astăzi că, după eforturi considerabile făcute de autorităţile moldovene în ultimii trei ani, raportul Comisiei privind liberalizarea vizelor (...) stabileşte că R. Moldova îndeplineşte toate obiectivele stabilite", a precizat preşedintele Comisiei Europene, după o întrevedere cu cei doi premieri potrivit Mediafax.

Barroso a mai spus că "la viitorul summit al Parteneriatului Estic, Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă privind ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care deţin paşapoarte biometrice".


"Aceasta este o veste foarte bună pentru cetăţeni", a conchis Jose Manuel Barroso.

La rândul său, premierul Ponta s-a arătat bucuros de anunţul făcut de Barroso.


"Mă bucur extrem de mult de anunţul făcut de preşedintele Barroso referitor la procedura de ridicare a vizelor pentru cetăţenii din Moldova. Ştiu cât de important a fost pentru români atunci când au primit această veste", a spus Ponta.

Premierul Iurie Leancă a precizat că propunerea ridicării vizelor este "o veste pe care o aşteaptă societatea din Republica Moldova".


Republica Moldova a început implementarea Planului de Acţiune privind liberalizarea vizelor în ianuarie 2011, prezentând Comisiei Europene două rapoarte în septembrie 2011 şi februarie 2012. La rândul său, Comisia Europeană a publicat, la 22 iunie 2012, raportul final privind realizarea primei faze a Planului.