monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Jean-Marie Le Pen, condamnat la închisoare pentru injurii la adresa romilor

Jean-Marie Le Pen, președintele de onoare al partidului Frontul Național (de extrema dreaptă) din Franța, a fost condamnat joi la două luni de închisoare cu suspendare pentru afirmația sa că romii, ca și păsările, ar zbura “natural”.

Jean-Marie Le Pen, condamnat la închisoare pentru injurii la adresa romilor

Reprezentanta parchetului, Annabelle Phlippe, a estimat că este “perfect constitui” delictul de injurie cu caracter rasial, cerând tribunalului corecțional din Paris să-l condamne și la o amendă de 10.000 de euro, relatează AFP, preluat de Agerpres.

În 22 septembrie 2012, în cursul unei universități de vară a Frontului Național, Jean-Marie Le Pen înlănțuit o serie de provocări la adresa imigrației, temă favorită a partidului, în prezența fiicei sale, Marine.


Ironizându-i pe romi, el a stârnit râsete și aplauze, atribuindu-le fraza: “Noi suntem ca păsările, zburăm în mod natura”.

Tribunalul urma să-și anunțe sentința deliberării după cinci săptămâni.


Fondatorul Frontului Național a fost condamnat deja în mai multe rânduri pentru derapajele sale, de la camerele de gazare calificate drept “punct de detaliu al istoriei Celui de-al Doilea Război Mondial (1987) la ‘inegalitatea raselor’ (1996), trecând prin ocupația germană ‘nu a fost inumană în mod special’ ” (2005).