monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FISC-ul a făcut 4000 de oameni fericiţi la prima ediţie

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Stand Up Comedy (FISC), care a avut loc în perioada 4-10 noiembrie în Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, s-a încheiat aseară la Cluj.

FISC-ul a făcut 4000 de oameni fericiţi la prima ediţie

Potrivit datelor oficiale, la evenimentele din cadrul festivalului au fost prezenți 4000 de participanţi.

Festivalul a reunit la evenimentele organizate 17 artişti comedianţi din România şi Ungaria și 7 spectacole de stand up comedy (6 la Cluj-Napoca, 1 la Târgu-Mureş).


“Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să realizăm ce ne-am propus şi ce am promis: 4000 de oameni fericiţi, din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. O altă reuşită este faptul că am promovat publicului şi alţi artişti de stand up comedy, decât cei pe care îi ştiau majoritatea, Comedica sau Teo, Vio şi Costel. Astfel, la prima ediţie FISC, am avut parte şi de artişti mai puţin cunoscuţi care însă au convins prin showurile de calitate, dar şi artişti debutanţi care au avut prima prestaţie în faţa a 800 de oameni. Sperăm că am atras atenţia atât a autorităţilor cât şi a eventualilor sponsori care la anul să ne fie alături pentru a reuşi să aducem mai mulţi artişti, mai multe genuri de comedie şi, de ce nu, poate în mai multe oraşe. Mulţumim partenerilor care ne-au ajutat să ducem la bun succes prima ediţie a Festivalului Internaţional de Stand up Comedy.” a precizat Iancu Şerbănescu - Director FISC.