monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT cu doi MORŢI şi un rănit grav în Gilău

Un grav accident de circulaţie a avut loc azi-noapte în comuna Gilău. Doi tineri, de 21 şi 28 de ani, şi-au piedut viaţa, iar a treia persoană, pasager în autoturism a fost rănit grav.

Foto arhiva

Un şofer începător de 21 de ani şi pasagerul din dreapta lui şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie care a avut loc azi-noapte în comuna clujeană Gilău. Maşina condusă de tânărul de 21 de ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un camion care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic încât şoferul şi tânărul de 28 de ani din dreapta sa au murit pe loc.

“Conducătorul auto nu a adaptat autovehiculul la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed. Într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat pe contrasens, moment în care s-a lovit frontal şi lateral de un camion care venea din sens opus. Şoferul camionului circula regulamentar”, a declarat pentru monitorulcj.ro., Adriana Vornicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.


În urma accidentului, al treilea pasager din maşină a fost rănit grav şi transportat la spital.