monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Avion evacuat de urgenţă în urma unui incendiu pe aeroportul din Montreal

Avion evacuat de urgenţă în urma unui incendiu pe aeroportul din Montreal

Un avion aparţinând companiei Royal Air Maroc a fost evacuat de urgenţă luni seara pe aeroportul internaţional Pierre-Elliott Trudeau din Montreal, după ce un incendiu a izbucnit la o bandă rulantă pentru descărcarea bagajelor, transmite AFP.

Focul a degajat rapid un nor gros în partea din spate a aparatului care venea de la Casablanca şi care a trebuit să oprească în imediata apropiere a gurii de acces a terminalului.

Toboganul pentru evacuarea de urgenţă a aeronavei a fost amplasat în spate şi pasagerii au putut părăsi avionul. Poziţionarea acestui dispozitiv foarte aproape de flăcări a generat panică printre pasageri, în conformitate cu o înregistrare video pe reţeaua de socializare Twitter.

Potrivit lui François-Nicolas Asseli, purtător de cuvânt al aeroportului din Montreal, citat de cotidianul Le Presse, 'au existat 250 de pasageri la bord şi opt membri ai echipajului'. Unele persoane au suferit răni uşoare, a adăugat acesta, indicând că 5 persoane au fost spitalizate.