Actualitate
Lumina artificială - între istorie şi tehnologie
Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj a găzduit ieri vernisajul expoziţiei “LVMEN EST OMEN- Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial”.
Iniţiatorul şi realizatorul acestei expoziţii este specialistul în domeniul istoriei iluminatului dr. Laurent Chrzanovski, care a reuşit să adune aproximativ 300 de piese folosite pentru iluminat din perioada antichităţii până în prezent.
“Expoziţia este traducerea către un public mai larg a unui studiu post doctoral realizat sub îndrumarea academicianului Ioan-Aurel Pop, iar istoria luminii reflectă istoria economică, politică, socială şi tehnologică a lumii”, a declarat Chrzanvski.
Totodată el a mai precizat că prezentarea majorităţii exponatelor se face cu ajutorul tehnologiei realităţii adăugate. “Pentru că nu am putut să aprindem torţe, becuri, din cauza lipsei securizării, am adus o nouă formă de realitate adăugată la Cluj şi prin toate imaginile veţi vedea, plimbându-vă printre obiecte cu telefonu mobil, cum funcţionau obiectele de iluminat”
Printre cei prezenţi în cadrul evenimentului s-a mai aflat şi rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Ioan-Aurel Pop, care prin discursul său a susţinut legatura strânsă dintre existenţa omului şi lumină.
“Lumina este atotcuprinzătoare, iar separaţia făcută între cea artificială şi cea naturală este de formă, pentru că lumina artificială este o fărâmă din lumina universului. Orice lucru îl asociem cu lumina, focul însuşi este o fărâmă de lumină a universului. Faptul că preţuim lumina, ne asigura preţuirea vieţii. Însăşi viaţa înseamna lumină, iar dragostea pentru viaţă înseamnă dragostea pentru lumină”.
De asemenea prezentarea acestei expoziţii publicului s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Ambasadei Elveţiei în România şi sub girul ştiinţific al Universităţii Babeş-Bolyai şi al Academiei Române, Filiala Cluj.
Expoziţia va fi deschisă pentru public până în 31 ianuarie anul viitor.
Material scris de Maria Cosma