Actualitate
Mireasa implicată în accidentul de la Nires a murit, dar va salva alte vieţi
Mireasa care sâmbătă trecută a fost implicată într-un grav accident de circulaţie în localitatea Nires, a decedat vineri după-masă la Clinica de Neurochirurgie în Cluj Napoca, după ce timp de şase zile s-a aflat în comă.
Potrivit dejeanul.ro, deşi familia, trece prin momente grele, a acceptat ca după moarte aceasta să salveze alte vieţi, aşa că s-a instituit imediat o echipă medicală care a prelevat organele femeii şi in funcţie de compatibilităţi, acestea vor ajunge la pacienţi care au nevoie de trasplant.
Femeia în vârstă de 42 de ani a fost implicată, săptămâna trecută, într-un grav accident de cirrculaţie, pe DJ 161D intre localitatile Dej si Nires, când un cal a sărit din întuneric în faţa maşinii.