monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Senatul ar putea avea un centru spa

La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină, saună şi sală de fitness, în regim privat, în prezent doar sauna fiind funcţională, în timp ce piscina, care depăşeşte 100 de metri pătraţi, nu este încă finalizată.

La Senat s-ar putea deschide un centru spa

Presa a avut acces, joi, în subsolul Senatului, unde se află spaţiile care ar putea fi folosite pentru amenajarea unui centru spa destinat publicului, care să funcţioneze pe baze comerciale şi să aducă bani pentru Parlament, aşa cum declara secretarul general adjunct al Senatului Dan Mihalache, potrivit Mediafax.

Dintre multele camere care ar putea deservi acest centru, însumând mai multe sute de metri pătraţi, sala în care se află piscina este cea mai spaţioasă. Piscina, placată cu gresie albastră, care are peste 100 de metri pătraţi şi o adâncime de circa 1,60 m, nu este încă funcţională, pentru a putea fi folosită fiind nevoie de finalizarea sistemului de scurgere.


În lateralul piscinei se află trei camere, una amenajată pentru saună, iar celelalte pentru masaj. Într-o cameră ceva mai mare decât un living sunt două saune din lemn, funcţionale, fiecare putând fi folosită în comun de maximum cinci persoane.

Spaţiul de la subsolul Senatului cuprinde, însă, mai multe camere nefinisate şi neamenajate cu destinaţia de frizerie, coafor, cabinet medical. Viitoarea sală de fitness este folosită în prezent, pentru pregătirea fizică a angajaţilor, de către SPP, care deţine temporar un sediu în acelaşi corp al Palatului Parlamentului.


În acest spaţiu mai este o cameră spaţioasă, în care ar putea fi amenajat un bar.

Secretarul general adjunct al Senatului, Dan Mihalache, a lansat public în urmă cu o săptămână ideea ca în subsolul instituţiei să se deschidă, într-un spaţiu deja amenajat, un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat.


"La subsol există un spaţiu amenajat ca piscină şi spa nu de acum, ci undeva din anii 2000 - 2000 şi ceva, deci nu e al nostru. Aici sunt două opţiuni: ori îl lăsăm să se degradeze în continuare, ceea ce, după părerea mea, reprezintă bani publici aruncaţi pe fereastră, ori găsim o formulă de a-l externaliza printr-o licitaţie transparentă şi de a face din el un centru care să funcţioneze pe baze comerciale. Subliniez, nu e vorba de un privilegiu, pentru Senat, senatori, ci de un centru care ar putea foarte bine, având şi acces exterior din clădire, să funcţioneze pe baze comerciale şi să aducă bani pentru Parlament", a spus Dan Mihalache.

El a precizat că la acest centru ar putea avea acces oricine care plăteşte un abonament, în condiţiile în care acesta ar fi operat de un investitor privat. "Nu e o chestiune pe care să o opereze Parlamentul, care să necesite investiţii de la Parlament, ci pur şi simplu trebuie găsită o formulă pentru ca lucrurile care s-au investit deja acolo să nu se degradeze", a precizat acesta.


El a mai spus că spaţiul are deschidere exterioară, iar cetăţenii pot intra direct la subsol.