monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GALERIE FOTO: "Botezul regal" al prinţului George

Prinţul George, în vârstă de trei luni, a fost botezat miercuri, cu apă din râul Iordan, la Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra, în cadrul unei ceremonii la care au participat doar 22 de invitaţi, printre care s-au aflat şi cei şapte naşi şi naşe ai bebeluşului.

Prinţul George şi-a făcut miercuri, la Londra, cea de-a doua apariţie publică, cu ocazia botezului său, oferind privitorilor imaginea unui chip dolofan şi purtând o rochiţă de botez din satin şi dantelă crem, o replică a aceleia purtate în 1841 de fiica cea mare a reginei Victoria, scrie Mediafax.

Prinţul George, în vârstă de trei luni, al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, a sosit la ceremonie în braţele tatălui său, care îl legăna, alături de Kate, care a purtat un taior de culoare bej, o creaţie a casei Alexander McQueen.


"Este pregătit", a declarat prinţul William cu puţin timp înainte de botezul fiului său, celebrat, aşa cum cere tradiţia, de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.

Doar 22 de invitaţi de prim rang, printre care şi regina Elizabeth a II-a, au asistat la această ceremonie religioasă, care a început la ora 14.00 GMT (17.00 ora României, n.r.) la Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra.


n afară de părinţii, fraţii şi surorile lui William şi Kate, lista invitaţilor i-a inclus pe cei şapte naşi şi naşe de botez ai prinţului George, care sunt prieteni din copilărie şi foşti colegi de facultate ai părinţilor. Ca un semn al desprinderii de tradiţie, Zara Tindall, verişoara prinţului William, este singura naşă de botez a bebeluşului care provine din familia regală britanică.

Suverana britanică, în vârstă de 87 de ani, a fost însoţită într-adevăr la această ceremonie de trei viitori monarhi din generaţii diferite: fiul ei cel mare Charles, nepotul William şi strănepotul George.


Jason Bell, un fotograf al vedetelor din showbiz, a fost ales de familia regală britanică pentru a realiza fotografiile oficiale de la botezul prinţului George, a anunţat casa regală britanică. Potrivit BBC, aceste fotografii, care o vor prezenta pe regina Elizabeth a II-a alături de prinţul Charles, prinţul William şi prinţul George, vor fi date publicităţii joi dimineaţă.