monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nouă suspecţi au fost identificaţi în cazul agresiunii asupra ministrului Culturii

Nouă persoane au fost identificate în urma incidentului de joi seară, din Centrul Istoric, în care opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană au spart luneta maşinii ministrului Daniel Barbu, două dintre acestea au fost audiate, iar celelalte şapte vor fi citate să dea declaraţii.

Nouă suspecţi au fost identificaţi în cazul agresiunii asupra ministrului Culturii

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat vineri, pentru Mediafax, că bărbatul care a spart luneta maşinii în care se afla ministrul Culturii şi o altă persoană au fost audiaţi la Secţia 10 Poliţie încă de joi seară, aceştia fiind găsiţi de poliţişti în zona în care s-a produs incidentul. De asemenea, joi seară a fost audiat şi şoferul ministrului Culturii.

Alte şapte persoane care ar fi participat la agresiune urmează să fie citate şi audiate de poliţişti. Totodată, în cursul zilei de vineri urmează să fie audiaţi aproximativ 40 de martori, a precizat Emilia Mihai.


Potrivit anchetatorilor, luneta autoturismului în care se afla ministrul Daniel Barbu a fost spartă de o singură persoană, care s-a urcat pe maşină şi a lovit geamul cu pumnul.

Emilia Mihai a mai spus că faptele celor care l-au agresat pe ministrul Culturii nu a fost încă încadrate legal, urmând ca, împreună cu procurorii, să stabilească pentru ce infracţiuni vor fi cercetaţi aceştia.


Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care participa, joi seară, în Club A, în Centrul Vechi al Capitalei, la o dezbatere culturală, a fost huiduit de câteva zeci de protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care au intrat în local şi nu l-au lăsat ulterior să plece, spărgându-i luneta maşinii.

Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?" şi cerându-i demisia.