Actualitate
PE cere României o anchetă independentă privind închisorile CIA
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete "independentă, imparţială, detaliată şi eficientă" privind implicarea României în programul închisorilor CIA.
"Climatul de nesancţionare din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de transfer şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre", se arată în rezoluţia votată de eurodeputaţi, care vor ca dreptul PE de a investiga astfel de violări în UE să fie întărit, informează Mediafax.
Totodată, ei cer, din nou, instituţiilor UE şi statelor membre să investigheze în detaliu operaţiunile CIA.
Europarlamentarii sunt "foarte dezamăgiţi" de refuzul Comisiei Europene de a răspunde substanţial la recomandările făcute de Parlament în rezoluţia sa din septembrie 2012, adoptată ca urmare a lucrărilor Comisiei temporare privind acuzaţiile de utilizare a statelor europene pentru transportul şi detenţia ilegale de prizonieri. Aceste recomandări sunt reintegrare în rezoluţia adoptată joi. Printre altele, membrii PE cer din nou Comisiei să investigheze dacă regulile UE au fost încălcate de unele ţări prin colaborarea cu CIA.
Parlamentul reiterează şi recomandările sale către Consiliu, cerându-i să facă o declaraţie de recunoaştere a implicării statelor membre în programul CIA.
Rezoluţia are ca adresă 13 state membre: Lituania, România, Polonia, Marea Britanie, Italia, Finlanda, Franţa, Suedia, Belgia, Grecia, Irlanda, Letonia şi Slovacia.
Astfel, PE "îndeamnă autorităţile române să deschidă rapid o anchetă independentă, imparţială, cuprinzătoare şi eficientă, să găsească toate documentele lipsă din anchetele parlamentare şi să coopereze pe deplin cu CEDO în cazul Al Nashiri".
Referitor la procesul de asumare a răspunderii în statele membre, parlamentarii îndeamnă "autorităţile române să găsească toate documentele lipsă din anchetele parlamentare şi să deschidă rapid o anchetă independentă, imparţială, detaliată şi eficientă".
Totodată, aceştia îşi exprimă regretul pentru "intransigenţa şi tăcerea autorităţilor române în legătură cu acest subiect, care sunt incompatibile cu obligaţiile care le revin".
"Este esenţial, pentru a asigura credibilitatea Parlamentului, să întărim substanţial drepturile sale de anchetă pentru a investiga violarea unor drepturi fundamentale în UE, incluzând putere deplină de audiere sub jurământ a persoanelor implicate, inclusiv a miniştrilor din guverne", se arată în rezoluţie.