monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alcoolemie „verificată“ pe telefonul mobil

Ursus a lansat o aplicaţie cu care se poate afla dacă a trecut suficient timp de la ultimul pahar pentru a conduce în siguranţă.

 

 

Ursus Breweries a lansat aplicaţia pentru telefonul mobil „ZeroLaMie”, scopul acesteia fiind de a-i ajuta pe şoferi să conştientizeze faptul că alcoolul şi şofatul sunt incompatibile.

 

Aplicaţia, lansată în cadrul campaniei „află-ţi echilibrul!”, derulată alături de Poliţia Rutieră Română şi Institutul Naţional de Medicină Legală, este disponibilă prin SMS la 1267 şi pe mobile web la www.desprealcool.ro/zerolamie. Cu ajutorul ei, şoferii pot afla timpul estimat în care alcoolul se elimină din sângele lor. Oricare ar fi rezultatul, aplicaţia vizează să le reamintească şoferilor faptul că în România limita legală a alcolemiei este 0‰.

 

7% din accidentele grave, din cauza alcoolului

 

Conform studiilor Ursus Breweries, 30% dintre tinerii şoferi români de sex masculin, cu vârsta între 18 şi 30 de ani, au afirmat că au condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice. Tinerii recunosc că cel mai adesea conduc sub infuenţa alcoolului atunci când pleacă noaptea din club, deoarece cred că şansele de accidente sunt mai mici datorită traficului redus. Potrivit studiilor Ursus, cel mai însemnat pericol pe care tinerii îl asociază consumului de alcool la volan este suspendarea permisului sau implicarea într-un accident cu un alt şofer în stare de ebrietate. Totuşi, şoferii nu percep faptul că ei înşişi pot pune în pericol viaţa lor şi a celorlalţi participanţi la trafic, chiar şi în cazul consumului unei cantităţi mici de alcool.

„Pe fondul acestui comportament, în cursul anului 2010 accidentele de circulaţie în care alcoolul a fost cauză concurentă au reprezentat 7% din total accidentelor grave de circulaţie (645), conform Poliţiei Rutiere Române”, menţionează reprezentanţii companiei. Numărul este într-o uşoară scădere faţă de cel din 2009. De asemenea, anul trecut Institutul Naţional de Medicină Legală a efectuat 3.538 de testări de alcoolemie, din care 3.513 la solicitarea poliţiei. Cei mai mulţi şoferi testaţi, 1308, au înregistrat o alcoolemie cu valorile între 0,80 si 2 g‰.

 

Şofatul nu se înţelege cu alcoolul

 

Directorul General al Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, Dan Dermengiu, a declarat că alcoolul poate avea efecte grave asupra şoferului, chiar dacă acesta a băut cantităţi mici din „licoarea lui Bachus”.

„Şofatul sub influenţa alcoolului este periculos, indiferent de cantitatea de alcool în grame la litrul de sânge. Alcoolul afectează o serie de funcţii ale corpului, cum ar fi claritatea vederii şi timpul de reacţie, aspecte foarte importante pentru un şofer. De asemenea, alcoolul afectează judecata conducătorului auto, care devine tentat sa depăşească limitele de viteză, mai ales în cazul alcoolemiilor mici. Indiferent de ce metodă folosesc şoferii pentru a estima timpul în care se pot urca din nou la volan, fie ea mai mult sau mai puţin ştiinţifică, toţi trebuie să ţină cont de faptul ca alcoolul, oricât de puţin şi şofatul nu merg împreună”, a declarat Dan Dermengiu.

 

Tinerii trebuie să conştientizeze efectele alcoolului

 

„Am denumit aplicaţia ZeroLaMie pentru că urmărim să creştem gradul de conştientizare în rândul tinerilor că alcoolul nu este tolerat atunci când conduci, alcoolemia legal admisă la volan în România fiind 0‰. Sperăm că tinerii vor înţelege că implicaţiile consumului iresponsabil de alcool sunt în responsabilitatea fiecăruia şi că trebuie să se gândească dinainte cum se vor întoarce acasă atunci când ies în oraş să bea o bere. Pe lângă aplicaţia ZeroLaMie, punem la dispoziţia tinerilor website-ul www.desprealcool.ro, ca o sursă de informaţii echilibrate, atât despre efectele nocive ale combinaţiei dintre consumul de alcool şi şofat, precum şi despre alte situaţii sociale care implică consumul de alcool şi în care se pot regăsi la un moment dat“, a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.