monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preşedintele CJAS Cluj: „Coplata va fi o activitate în plus şi deloc simplă“

Coplata va fi o bătaie de cap în plus nu doar pentru asiguraţi, ci şi pentru angajaţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate. Referindu-se la banii pe care pacienţii îi vor achita, din acest an, pentru serviciile medicale, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj, Emilia Groza (foto), a precizat pentru Agerpres că sumele vor rămîne la furnizorii de servicii, dar că pentru CJAS „va fi o activitate în plus şi deloc simplă“. În acest context, vă reamintim că pentru o vizită la medicul de familie coplata va fi de cinci lei, iar pentru vizitele la domiciliu, în afara programului de lucru al medicului, de 15 lei. Preţul unei consultaţii la policlinică va fi de zece lei, în timp ce solicitarea ambulanţei pentru urgenţe la domiciliu va costa 20 de lei. Pentru o zi de spitalizare se vor achita zece lei, iar pentru mai multe - 50 de lei.

Potrivit Emiliei Groza, noile modificări din acest an privind plata serviciilor medicale vin după un an dificil pentru CJAS Cluj, instituţia lovindu-se de o serie de probleme în 2010 care au fost totuşi depăşite. „La Cluj-Napoca sînt manageri de unităţi spitaliceşti competenţi, care au reuşit, în condiţii de austeritate şi de gestionare cu maximă eficienţă a resurselor financiare, să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii. CJAS Cluj lucrează foarte bine cu medicii de familie şi cu asociaţia lor, cu Colegiile Farmaciştilor, Medicilor şi Medicilor Dentişti, în toate aceste structuri fiind oameni de foarte bună calitate profesională şi umană. Şi relaţia noastră cu furnizorii de servicii medicale este corectă“, a afirmat preşedintele CJAS, citată de Agerpres. Emilia Groza a arătat că toate deciziile importante privitoare la sănătate se iau într-o comisie tripartită - CJAS, Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor. Preşedintele CJAS Cluj a mai subliniat, în context, că în 2010 în judeţ nu au fost sancţiuni pentru concedii medicale.

Potrivit Emiliei Groza, la CJAS Cluj sînt angajate 104 persoane, care lucrează cu peste 22.000 de angajatori, în jur de 50.000 de persoane asigurate şi peste 1.000 de furnizori de servicii medicale.