Actualitate
Directorul SRI: Pe Roşia Montană au fost tentative ale structurilor eco-anarhiste în denaturarea protestelor
Directorul SRI, George Maior, a declarat, luni, după discuţiile din comisia parlamentară de control, că în cazul protestelor legate de subiectul Roşia Montană au fost tentative ale unor "structuri extremiste eco-anarhiste" de a deturna şi exploata protestele.
Maior a declarat că SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional în cazul Roşia Montană, potrivit Mediafax.
El a precizat că au fost realizate peste 500 de informări din ianuarie 1999 până în septembrie 2013 care au fost remise celor peste 120 de persoane care s-au aflat în funcţii pe parcursul acestor ani.
Şeful SRI a precizat că serviciul a avut în vedere inclusiv asupra demersurilor unor structuri "eco-anarhiste" în scopul de a deturna caracterul protestelor pe subiectul Roşia Montană.
"SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional, precum şi tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestare, de altfel legitime", a declarat Maior.