Actualitate
Seniorii teatrului şi filmului românesc, sărbătoriţi de Ziua Mondială a Teatrului
Ziua Mondială a Teatrului a început la Bucureşti cu inaugurarea stelei dedicate lui Radu Beligan pe Walk of Fame-ul din Piaţa Timpului.
Duminică seara, de Ziua Mondială a Teatrului, şapte actori care, în acest an, sunt aniversaţi sub egida „Seniori ai teatrului şi filmului romanesc”, au primit diplome „In honoris” din partea Primăriei Generale a Capitalei şi a Teatrului Metropolis.
Evenimentul festiv organizat la Bucureşti de Teatrul Metropolis cu ocazia sărbătorii internaţionale a artei teatrale a avut loc în Club Prometheus, printre participanţi numărându-se actorii Ion Lucian, Mircea Albulescu, Eugen Cristea, Lamia Beligan şi regizorul Alexa Visarion.
„Fiind ziua noastră, a artiştilor, sărbătorim alţi mari artişti care în primele luni ale anului 2011 au împlinit o vârstă rotundă”, a spus directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, nominalizându-i pe cei şapte mari actori: Ion Besoiu - 80 de ani, Florin Piersic şi George Motoi - 75 de ani, Violeta Andrei - 70 de ani, Eugenia Maci, Tora Vasilescu şi Radu Gheorghe - 60 de ani, care şi-au sărbătorit ziua de naştere în prima parte a anului.
Recunoaştere pentru actorii români
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a mulţumit artiştilor „în numele oamenilor obişnuiţi”, care îi iubesc şi îi respectă, potrivit Agerpres. La rândul său, George Motoi a spus că este „deosebit de emoţionat şi onorat” de gestul făcut de primarul Capitalei, în timp ce Radu Gheorghe le-a mulţumit şi colegilor „mai mari” de la care a recunoscut că mai are „încă multe de învăţat”. De la eveniment au lipsit actriţa Eugenia Maci şi actorul Ion Besoiu care, la momentul festivităţii, erau pe scenă. Amândoi au transmis mesaje în care şi-au cerut scuze şi au adresat mulţumiri pentru distincţii. La final, directorul Teatrului Metropolis a afirmat că astfel de evenimente vor fi organizate lunar pentru marii artişti români.
Teatrul Metropolis a iniţiat acest proiect de celebrare a marilor artişti sub egida „Seniori ai teatrului şi filmului românesc”, demers ce include realizarea bulevardului celebrităţilor - Walk of Fame - din Capitală, pe care au fost inaugurate, de la începutul anului, stele cu numele actorilor Florin Piersic, în ianuarie, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Victor Rebengiuc, care a împlinit 78 de ani în februarie, şi Radu Beligan, a cărui stea a fost dezvelită chiar duminică.