Actualitate
Premieră în SUA: Miss America este de origine indiană
O concurentă de origine indiană a cucerit pentru prima oară titlul de Miss America, relatează AFP.
Miss New York, Nina Davuluri, a fost aleasă duminică seara Miss America 2014. În vârstă de 24 de ani, Nina Davuluri, aleasă dintre 53 de tinere originare din cele 50 de state americane plus capitala Washington, Porto Rico şi Insulele Virgine, a obţinut odată cu titlul o bursă de 50.000 de dolari pentru a-şi continua studiile. Ea a declarat că vrea să devină medic, asemenea tatălui ei, născut în India.
Pe locul al doilea a ieşit Miss California, Crystal Lee, care a obţinut la rândul ei o bursă de 25.000 de dolari.
Încoronarea Ninei Davuluri, în finalul concursului desfăşurat la Atlantic City a fost întâmpinată de numeroase reacţii rasiste pe reţelele sociale. Pe Twitter, un mare număr de utilizatori au apreciat că tânăra aduce cu o 'teroristă' şi au făcut o paralelă cu recenta comemorare a atentatelor de la 11 septembrie. Un utilizator a acuzat chiar că judecătorii au fost influenţaţi de Al-Qaida, potrivit Agerpres.
Alţi abonaţi ai reţelei au denunţat însă aceste reacţii rasiste, criticând 'ignoranţa' autorilor lor.