monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dell Inc, vândută pentru 24,9 miliarde de dolari

Acţionarii Dell Inc au aprobat joi, oferta de preluare, în valoare de 24,9 miliarde de dolari, lansată de fondatorul şi directorul general Michael Dell, aliat cu fondul de investiţii Silver Lake Partners. Prin această vânzare se doreşte încercarea de a relansa al treilea mare producător mondial de calculatoare persoanele sub formă de companie privată.

Acţionarii Dell vor primi 13,75 dolari în numerar pentru fiecare acţiune ordinară Dell pe care o deţin, plus un dividend special de 0,13 dolari pe acţiune. Valoarea totală a tranzacţiei este de 24,9 miliarde de dolari. Cifrele definitive nu au fost încă date publicităţii însă potrivit CNBC oferta făcută de Michael Dell şi Silver Lake a fost aprobată de 65% din acţionarii Dell, conform Bloomberg, preluat de Agerpres.

Victoria fondatorului companiei pune capăt unei dispute care durează de şapte luni între Michael Dell şi miliardarul Carl Icahn şi Southeastern Asset Management Inc. De asemenea, preluarea celui de al treilea mare producător mondial de calculatoare persoanele este şi cea mai mare achiziţia pe datorie după ce Blackstone Group LP a cumpărat Hilton Worldwide în 2007.


Michael Dell, cel care a înfiinţat Dell în 1984, a propus în luna februarie retragerea de la bursă a companiei pentru a o putea transforma într-un furnizor de servicii informatice pentru întreprinderi, după modelul IBM, în condiţiile în care vânzările de PC-uri sunt în scădere constantă.

Etichete: it