Actualitate
Cluj-Napoca va avea, în noiembrie, o strategie de dezvoltare pentru 2014 - 2020
Strategia municipiului Cluj-Napoca pe următorii șapte ani va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie. În prezent, 24 de grupuri de lucru realizează acest document.
Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014 – 2020 este realizată de Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB). Prima întâlnire a coordonatorilor grupurilor de lucru a avut loc în 5 septembrie. Acum, 24 de grupuri de lucru formată din specialiști din cadrul UBB lucrează pentru realizarea acestui document, important pentru municipiu.
“Strategia se dezvoltă împreună cu UBB și ei au desemnat persoane în acest sens. Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării împreună cu Consorțiul Organizațiilor Studențești au constituit 24 de grupuri de lucru, nominalizând ei persoane din societatea civilă. Au la dispoziție trei luni pentru a realiza aceste dezbateri subsectoriale, termenul final fiind sfârșitul lunii noiembrie”, a explicat, astăzi, primarul Emil Boc.
Documentul realizat de grupurile de lucru va fi finalizat până la sfârșitul lunii noiembrie când va fi prezentat Consiliului Local. Vor urma apoi dezbateri publice pe această temă și apoi va intra în Consiliul Local pentru a fi votat.