Cavaler de profesie, în 2013

Caii şi arta mânuirii armelor cavalereşti nu mai reprezintă de mult mistere pentru Emil Hartmann.

Suflet nobil, inimă neînfricată, o figură impunătoare, grai molcom şi dulceag şi o pasiune nemărginită pentru istoria vremurilor apuse. Cine îl vede pentru prima dată pe Emil Hartmann are impresia că bunul domn este un personaj desprins din romanele despre regele Arthur. Dar este un om în carne şi oase. De aproape 30 de ani, Hartmann organizează cu succes turniruri, serbări şi spectacole medievale. Şi nu doar le organizează, ci joacă în rolurile principale. Pentru meritele sale deosebite, a fost investit cu titlul de docent la Academia de Teatru din Köln. În oraşul natal se mai întoarce doar în vacanţe sau atunci când mai participă la câte un festival medieval prin ţară.

Decizia crucială

Născut în Mediaş, Emil Hartmann a absolvit Şcoala de Tehnică Veterinară, apoi Şcoala Populară de Arte, secţia Actorie, din oraş. A fost actor amator, dar a jucat pe scena Teatrului Popular din Mediaş preţ de 28 de ani şi a pus chiar şi bazele unei trupe de cascadori amatori, alături de care a evoluat patru ani. La vârsta de 45 de ani, a decis să plece alături de soţia sa în căutarea unui trai mai bun. Nu a fost deloc uşor, însă nici imposibil. „Am plecat din România într-o noapte de noiembrie, în 1982. Nu am mai suportat să mi se spună ce puteam să fac şi ce nu. Totul a început de la nişte cai pe care îi aveam şi pe care îi foloseam cu scop de agrement, chiar şi pentru copiii bolnavi. Nu am mai avut voie şi am spus: «Până aici!». La această ultimă picătură, care practic a umplut paharul, s-au adăugat multe alte restricţii. Cei care au trăit acele vremuri ştiu despre ce vorbesc“, îşi aminteşte Hartmann despre vremurile care l-au convins să plece definitiv de pe meleagurile natale.

Pasiunea pentru cai

După doar câteva săptămâni a primit şi cetăţenia germană. Pasiunea pentru cai şi educaţia de tehnician veterinar l-au ajutat să-şi găsească un loc de muncă. „Am fost nevoit să lucrez la negru timp de un an de zile, la un grajd particular. Apoi, am reuşit să mă angajez la un club de călărie. Aşa trăiam din pasiunea mea“, povesteşte bătrânul cavaler.

Începutul

Familia Hartmann s-a stabilit într-o mică localitate, Satzvey, situată la aproximativ 60 km de o cetate medievală unde se organizau turniruri cavalereşti, de două ori pe an, pentru turişti. „Auzind despre aceasta, într-o zi i-am scris proprietarului cetăţii, care avea şi titlu nobiliar. I-am explicat în scrisoare cine sunt, faptul că am avut o trupă de cascadori amatori, că mă ocup de cai, sunt actor etc. Şi m-a invitat la un interviu. Am avut noroc cu un bun prieten care emigrase şi el în Germania şi care era şi el actor-cascador. El adusese nişte filmuleţe pe care le-am făcut noi cu trupa de cascadori din Mediaş, cu scene de luptă şi luptă călare. Văzând filmuleţele, am fost angajat imediat pentru turniruri. Asta se întâmpla în 1984 şi de atunci sunt cavaler... în timpul liber“, zâmbeşte nostalgic Emil Hartmann.

Primul Ordin

După zece ani în care a acumulat experienţă jucând în spectacole medievale, Hartmann a înfiinţat Ordinul Cavalerilor „Sf. Gheorghe“, alături de alţi doi cascadori amatori din trupa sa din Mediaş şi vechiul lui prieten, cel care l-a ajutat cu filmele la angajare. „Eram patru, precum cei patru muşchetari, şi am fascinat repede publicul cu căderile noastre spectaculoase de pe cai în galop. Nimeni nu mai făcea aşa ceva la turnirurile cavalereşti. Apoi, am mai inventat ceva. Lăncile de turnir. Le preparam în aşa fel încât să se rupă la impactul cu scutul adversarului. Efectul era, de asemenea, spectaculos. Spectatorii, mai ales copiii, erau mai mult decât entuziasmaţi. Apoi, ne-am încropit o tabără a cavalerilor, cu corturi şi steaguri, colorate în numai două culori, deoarece asta era regula în Evul Mediu. M-am documentat şi am citit mult despre cavaleri şi despre Evul Mediu, pentru a face totul cât mai autentic. De fapt, încă de când eram mic, mă fascinau filmele cu cavaleri şi muşchetari, cele istorice şi cele de capă şi spadă. E un sentiment unic să ajungi să-ţi trăieşti, sub o formă oarecare, visele din copilărie“, mărturiseşte medieşeanul.

Întoarcerea

În 1999, unul dintre cei doi fii ai lui Emil a citit pe internet că la Festivalul Medieval de la Sighişoara se caută actori şi animatori. „Coincidenta a făcut că eu chiar vroiam să revin în acea perioadă în Mediaş, în vacanţă. Aşa că, totul se lega. I-am scris imediat primarului Sighişoarei din acea vreme că am o trupă care se ocupă cu organizarea de turniruri cavalereşti şi că am vrea să participăm la festival. Întors în ţară, am avut chiar o întrevedere cu primarul şi i-am propus un turnir al armelor cavalereşti. I-a plăcut ideea. Aşa că am apelat la nişte croitorese din Mediaş, vechi cunoştinţe, care ne-au cusut costume. Apoi, cunoşteam şi un sanitar pe ambulanţă, multiplu campion la arte marţiale, şi i-am povestit ce vreau să fac. El a adunat o trupă de tineri care au devenit Ordinul Cavalerilor de Mediaş. Aşa a luat fiinţă prima trupă de cavaleri din România“, explică Hartmann. Şi de aici lucrurile s-au precipitat. În 2001, a aflat de Festivalul „Cetăţi Transilvane“ din Sibiu şi a ţinut neapărat să participe. Un an mai târziu, s-a pensionat şi îşi dedică timpul doar pasiunii sale. De atunci, a mai înfiinţat şi Ansamblul Medieval „Scutierii de Civitas“ la Alba-Iulia.

Departe de casă

Cu regret în suflet, Emil Hartmann recunoaşte că întoarcerea definitivă pe meleagurile natale nu mai este posibilă pentru el. „Am căsuţa mea la Mediaş şi mă retrag acolo ori de câte ori am ocazia. Însă cei doi fii ai mei m-au avertizat de pe acum ca nu cumva să mă gândesc să mă retrag acolo definitiv. Eu au familiile lor în Germania, iar acum nepoţii sunt pe drum şi vor avea nevoie de bunicul lor. Familia mea e împlinită acolo, la fel şi eu. Însă mă încearcă sentimente aparte şi mă simt fericit când mă întorc acasă, în Mediaş. Sunt multe amintiri. Sunt 45 de ani din viaţa mea...“, îşi încheie el povestea.

Dublură pe marile ecrane

Emil Hartmann se mândreşte cu un loc 3 la campionatul mondial de scrimă artistică de la Vichy (Franţa), obţinut în 2000. Este membru al Academiei de Artă a Scrimei din Germania şi Academie d'Armes International. A jucat şi în filme istorice precum „Bătălie pentru Roma“, unde l-a dublat pe Lawrence Harvey, „Mayerling“ unde l-a dublat pe Omar Sharif, dar şi în producţiile româneşti „Columna“, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“, „Lumini şi umbre“ sau  „Capcana mercenarilor“. În afară de cei 28 de ani petrecuţi alături de Teatrul Popular din Media, Hartmann a jucat şi o stagiune la Teatrul Tineretului, în „Cei trei muşchetari“ şi „Toate pânzele sus“, unde a încrucişat iataganul cu marele Septimiu Sever. A regizat scenele de duel la piese precum „Cei trei muşchetari“ sau „Romeo şi Julieta“. La Altzenau a semnat regia scenelor de duel la Teatrul Cetăţii, iar în Bavaria s-a ocupat de scenele de luptă din spectacolul din aer liber „Fecioara din Orleans“, unde a antrenat 200 de luptători pedeştri şi 33 de călăreţi pentru luptele călare, la acea dată fiind singurul maestru de scrimă profesionist din Germania. Totuşi, consideră că cel mai mare rol al său a fost acela al cavalerului Marcello Marciani din „Act veneţian“, în regia lui Constantin Codrescu.

Cavaler şi în Translvania

Din 1999, când a participat la Festivalul Medieval de la Sighişoara,  ocazie cu care a înfiinţat şi instruit prima trupă de cavaleri din România, Emil Hartmann a continuat să revină pe meleagurile natale pentru a-şi trăi visul. În 2001, a înfiinţat Ordinul Cavalerilor de Sibiu. În  2007 şi 2008. a regizat primul turnir cavaleresc din istoria României, la Braşov. În 2010 şi în 2011 a participat la Zilele Bistriţei Medievale, iar în iulie 2011 a interpretat rolul cavalerului Hermann Salza, marele maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni stabiliţi în Ţara Bârsei, la Cristian (Braşov), după scenariul şi regia lui Florin Sasarman. De asemenea, este autorul piesei de teatru „Procesul vrăjitoarei“ şi al scenariului peliculei „Ordinul Cavalerilor de Transilvania“, pentru care însă, nu a găsit încă un producător.