monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ÎPS Andrei Andreicuţ, noul mitropolit al Clujului, i-a binecuvântat pe credincioşi

ÎPS Andrei Andreicuţ a fost întronizat astăzi ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ceremonia de întronizare fiind oficiată de un sobor de 25 de arhierei, conduşi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, care la final l-a condus pe ÎPS Andrei Andreicuţ pe treptele Catedralei din Cluj-Napoca, pentru a-l prezenta mulţimii ca nou mitropolit.

În cadrul ceremoniei, PS Iustin Sigheteanu a citit Gramata Patriarhală de înscăunare, iar ulterior, ÎPS Andrei a primit din partea PF Daniel însemnele de mitropolit. Acestea sunt engolpionul, crucea pectorală şi cârja de mitropolit, precum şi camilafca neagră cu cruce, care se pune pe cap, şi mantia de mitropolit. Ultimul însemn care i s-a oferit mitropolitului Andrei Andreicuţ a fost cârja mitropolitană, timp în care PF Daniel a citit o rugăciune în care se spune: ”această cârjă este pentru păstorirea turmei cuvântătoare a lui Hristos din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cea încredinţată Înalt Preasfinţiei Voastre”. PF Daniel a explicat, în discursul său din timpul întronizării, ce înseamnă fiecare simbol mitropolitan în parte. Potrivit înaltului prelat, crucea pectorală simbolizează “iubirea jertfelnică a lui Hristos ca izvor de lumină, har şi întărire”. Ea semnifică “jertfa şi Învierea lui Hristos, dar şi dificultăţile şi bucuriile slujirii sacerdotale”. Engolpionul este un medalion pe care este imprimată imaginea lui Iisus Hristos sau a Maicii Domnului, care simbolizează iubirea smerită pentru biserică şi pentru mântuirea oamenilor. Acesta însemn îi aminteşte arhiereului să cultive această iubire, relatează Agerpres. Camilafca neagră este semnul distinctiv al mitropolitului în Biserica Ortodoxă Română. El simbolizează harul care acoperă şi păzeşte ca un voal pe păstorul monah smerit şi jertfelnic pentru a cultiva, în acelaşi timp, comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune şi comuniunea ecleziastică, prin comunicare sinodală la nivelul mitropoliei. Crucea de pe camilafcă arată că acesta are o demnitate şi o responsabilitatea în plus faţă de ceilalţi ierarhi din mitropolie. Cârja arhierească simbolizează demnitatea şi responsabilitatea arhipăstorului care va da seama în faţa lui Dumnezeu de sufletele celor încredinţaţi lui. La finalul ceremoniei, soborul ierarhilor a ieşit din catedrală pentru a merge la reşedinţa mitropolitană, iar Patriarhul şi mitropolitul i-a binecuvântat pe credincioşii adunaţi în faţa bisericii cu Sfânta Cruce.