Actualitate
E.On Gaz, amendată de Primărie cu 84.000 lei pentru spargerea străzilor
Primăria Cluj-Napoca a descoperit că unele lucrări ale E.On Gaz trebuiau finalizate încă din august, dar nici acum după o lună de la depăşirea termenelor nu au fost încheiate.
Compania E.On Gaz a fost amendată de Primăria Cluj-Napoca cu 84.000 lei din cauză că nu au terminat la timp lucrările sau calitatea lucrărilor a fost proastă. “Luni am dispus Primăriei un control al tuturor lucrărilor pe care E.On Gaz le efectuează în municipiu în perspectiva termenelor de refacere şi a calităţii lucrărilor. În urma controalelor efectuate timp de două zile am aplicat 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 84.000 lei pentru nerefacerea la timp a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora”, a explicat primarul Emil Boc.
El a transmis tuturor companiilor de utilităţi care fac lucrări în oraş că se pot face lucrări în municipiu pentru că sunt necesare, dar nu oricum şi în orice condiţii. “Aceste amenzi vor continua să fie aplicate dacă E.On Gaz nu va reveni la standarde decente de lucru şi de a finaliza lucrările la timp. La Primărie nu se negociază legea şi calitatea lucrărilor. Înţelegem că trebuie să facă lucrări, dar şi termenele de finalizare şi calitatea nu se negociază”, a mai spus primarul.
Valoarea amenzilor aplicate a fost între 3.000 şi 6.000 lei. Au fost date 11 amenzi de 6.000 lei, unde termenele au fost cu depăşire mare şi 6 amenzi de 3.000 lei. Cea mai mare întârziere a fost de 30 de zile.
“Nu pot să lucreze ca şi Dorel la Cluj”
"Sunt situaţii în care fac lucrările de intervenţie pe o stradă, introduc conducta nouă, asfaltează, dar nu cuplează imediat gazul pe conducta nouă ci mai stau pe conducta veche şi ne trezim că urmează să facă din nou lucrări, să spargă strada pe care tocmai au asfaltat-o. Au fost astfel de situaţii de Câmpului şi pe Alverna. Nu pot să lucreze ca şi Dorel în Cluj, adică introduc conductă nouă, dar o menţin pe cea veche şi mai intervin încă o dată. Cu asemenea lucruri nu se vor mai întâlni în Cluj şi vor primi amendă maximă pentru fiecare situaţie de acest fel care începe să prindă contur în municipiu", a declarat primarul.
Emil Boc a explicat că cei de la E.On Gaz practică acest gen de lucrări din cauză că nu respectă termenele de finalizare şi astfel trag de timp.
Primarul a precizat că nu vor mai fi date alte autorizaţii de spargere a străzilor până nu refac la standarde decente toate lucrările din municipiu.