monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centrul Cultural Transilvania, tot mai aproape de începerea lucrărilor

Studiul de fezabilitate pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania a fost finalizat. După ce proiectul va trece de votul consilierilor locali, Primăria va căuta un investitor privat, iar anul viitor va aplica pentru obţinerea unor fonduri europene.

Primăria Cluj-Napoca a intrat în posesia studiului de fezabilitate pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania, un proiect care va costa 70 milioane de euro. În prima şedinţă de Consiliu Local care este programată pentru data de 12 septembrie, proiectul de hotărâre privind noul sediu al Filarmonicii Cluj va fi supus votului consilierilor. “În şedinţa de Consiliu Local din septembrie va intra în aprobare proiectul”, a declarat primarul Emil Boc. Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Vaal Arhitectură, cea care se ocupă şi de proiectarea Centrului Cultural.  

După ce proiectul de hotărâre va trece de votul Consiliului Local, următorul pas va fi găsirea unui parteneriat public-privat pentru realizarea centrului. Potrivit conducerii Primăriei, construirea Centrului Cultural Transilvania nu poate fi suportată doar din fonduri de la bugetul local din cauză că este un proiect foarte costisitor. Valoarea integrală a proiectului care cuprinde atât sediul Filarmonicii, săli de expoziţii, concerte şi conferinţe cât şi un parking subteran şi un hotel se ridică la 70 milioane euro.


Construirea Centrului, cu fonduri europene şi cu bani din bugetul local

“Investitorul privat va suporta cheltuielile pentru construirea parkingului subteran. În schimbul parkingului, investitorul privat va vace hotelul, iar restul proiectului se va face din fonduri europene şi din bugetul local”, a precizat Boc. Primarul a mai spus că depunerea proiectului pentru accesarea de fonduri europene va avea loc în exerciţiul 2014-2020 pentru că exerciţiul actual a fost depăşit. “Să sperăm că vom putea confinanţa o bună parte din proiect pentru că este un proiect major pentru Cluj”, a puncat Emil Boc.

Termene devansate de-a lungul anilor

În anul 2011, primarul Sorin Apostu anunţa ca termen de finalizare a Centrului Cultural anul 2015. Pe parcurs au apărut mai multe probleme din pricina contestaţiilor la licitaţia pentru studiul de fezabilitate, proiectare, dar şi din cauză că societatea civilă s-a opus propunerii iniţiale ca centrul să fie realizat în Parcul Central. În urmă cu doi ani, Apostu declara că există o întârziere de un an.


Centrul Cultural Transilvania va fi construit pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, pe un teren de aproximativ 1,2 hectare, pe locul unde a funcţionat Centrul Militar Zonal şi Biroul de Recrutare al Armatei.

Conservatorul şi Filarmonica, sedii proprii pentru prima dată în 100 de ani

Centrul Cultural Transilvania va fi format din cinci clădiri plus un parking subteran şi un hotel. În aceeaşi locaţie vor avea sediu Academia de Muzică Gheorghe Dima şi Filarmonica, instituţii care nu au beneficiat de un sediu propriu în ultimii 100 de ani. Sediul nou al Academiei de Muzică Gheorghe Dima va fi gata peste cel mult patru ani sau chiar mai devreme dacă vor avea fondurile necesare. În momentul de faţă instituţia de învăţământ are un teren de 2.760 mp, adică o parte din aplasamentul pe care va fi ridicat Centrul Cultural. Conducerea Academiei de Muzică va trebui să găsească fondurile necesare pentru proiectarea şi execuţia viitorului sediu. Până la finalizarea noii clădiri, studenţii vor studia în actualul sediu de pe strada I.C. Brătianu, imobilul fiind retrocedat în anul 1992 Bisericii Greco-Catolice.