monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preşedintele Traian Băsescu a sosit la Spitalul Universitar să-și vadă nepoata

Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, duminică dimineaţă, la Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă. Preşedintele este însoţit de soţia sa, Maria.

El i-a salutat pe jurnaliştii prezenţi, dar nu a făcut declaraţii presei, scrie Mediafax.

Elena Băsescu a născut, la ora 3.30, prin cezariană, o fetiţă în greutate de 2.715 grame şi 47 de centimetri, la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unui comunicat al unităţii medicale.


Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama împlineşte un an de la căsătorie.