Actualitate
Adrian Năstase ar putea fi exclus din avocatură?
O decizie privind excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase va fi luată după ce o comisie formată din consilieri ai Baroului Bucureşti va analiza motivul reţinut de Consiliu atunci când a decis menţinerea fostului premier în Barou, a declarat, marţi, decanul Ion Ilie-Iordăchescu.
Avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, a spus, după şedinţa de marţi, că în cazul lui Adrian Năstase s-a decis constituirea unei comisii formate din consilieri ai Baroului Bucureşti, care va reexamina motivaţia Consiliului din decizia anterioară de menţinere a fostului premier în Barou, iformează Mediafax.
Comisia se va pronunţa în cel mult două săptămâni în acest caz şi va comunica hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti, care va lua o decizie în cazul lui Adrian Năstase.
Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie-Iordăchescu, a mai spus că Adrian Năstase este suspendat din profesia de avocat din 2012, după ce a formulat o solicitare în acest sens.
Iordăchescu a precizat că în comisie nu va fi analizată motivarea hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare a lui Adrian Năstase, ci motivaţia dată de Consiliul Baroului în decizia de menţinere a fostului premier în profesia de avocat.
Decanul Baroului Bucureşti a menţionat că membrii comisiei vor arăta, în propunerea pe care o vor trimite Consiliului, dacă motivaţia care a stat la baza deciziei de menţinere a lui Năstase în profesia de avocat este corespunzătoare.