monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci persoane, rănite în urma unui accident provocat de un şofer băut!

Cinci persoane au fost rănite, vineri noapte, după ce autoutilitara în care se aflau a lovit un copac şi s-a răsturnat pe un drum judeţean din Maramureş, poliţiştii spunând că şoferul era băut.

accident in maramures

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş, Dumitriţa Rus, a declarat, sâmbătă, că accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 193 E, între localităţile Asuaju de Sus şi Asuaju de Jos.
"O autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din Asuaju de Sus, s-a răsturnat din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi din cauză că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Şoferul a pierdut controlul volanului, autoutilitara s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a lovit un copac", a spus Rus.

În urma accidentului, şoferul şi cei patru pasageri au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Baia Mare, unde au rămas internaţi doar şoferul şi unul dintre pasageri.

Etichete: smurd