monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul Mircea Pop va fi ÎNLOCUIT de la conducerea CNADNR

Clujeanul Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) prin decizie a Consiliului de Administraţie, care se va întruni joi în acest sens, au anunţat premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova, în subordinea căruia se află CNADNR.

Mircea Pop va fi schimbat din funcţia de director general al CNADNR

În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulţi directori din CNADNR au petrecut la munte deşi meteorologii anunţaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăţi accentuat, premierul Victor Ponta a anunţat că Mircea Pop a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui şef, potrivit Mediafax.ro.

Pop a rămas însă interimar până în prezent, premierul Ponta explicând că acesta a câştigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcţie dacă expiră interimatul.


Mircea Pop conduce CNADNR din iulie 2012.

Şeful peste „autostrăzile“ româneşti, Mircea Pop, a plătit jumătate de milion de euro pentru nunta fiicei sale în Italia. Petrecerea a avut loc la CASTELLO DELLA CASTELLUCCIA, aflat pe Via Carlo Cavina 40, în apropiere de capitala Italiei.


Când “papa” este Mircea Pop, şeful inexistentelor autostrăzi din România şi al infernalelor drumuri pe care mor zilnic românii, dar are în pix buget şi licitaţii de peste 2 miliarde de euro pe an, este de la sine înţeles că nimic nu e prea scump. Mai ales că directorul CNADNR este proiectantul “centurii de diamant” a Clujului, care s-a prăbuşit înainte de inaugurare.

Mircea Pop a închiriat chartere din Cluj pentru "ceteraşi şi cinstiţii meseni", printre care, obedienţii săi din Compania Naţională de Autostrăzi, Ecaterina Munteanu, directoare în CNADNR, al cărei soţ Radu Munteanu a fost pus şef al Regionalei de Drumuri Bucureşti, cu câteva zile înainte, Dana Maşala, şefă în cadrul CNADNR, soţia directorului general adjunct, Ionuţ Maşala, Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, Emil Rusoiu, director pentru proiecte cu fonduri externe din CNADNR, precum şi senatorul PSD Sorin Bota.