Actualitate
Viceprimarul Gheorghe Şurubaru, declarat incompatibil de ANI
Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru, s-a aflat în stare de incompatibilitate, el fiind acuzat şi de fals în declaraţii.
Potrivit unui comunicat al ANI remis marţi, Gheorghe Şurubaru s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 - 30 mai 2013, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al SC Euro Divers SRL.
Gheorghe Şurubaru a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003, potrivit cărora "Funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale".
De asemenea, întrucât Gheorghe Şurubaru a omis menţionarea în declaraţiile de interese depuse în luna iulie 2012 a calităţilor deţinute în cadrul Euro Divers SRL, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru cercetarea viceprimarului pentru fals în declaraţii.
Conform dispoziţiilor art. 292 din Codul Penal al României, "Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".
De asemenea, dispoziţiile art. 28 din Legea 176/2010 prevăd: "Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţiile de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infrancţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului Penal".
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat că instituţia pe care o conduce a primit o adresă din partea ANI în care se specifica starea de incompatibilitate a viceprimarului Şurubaru. Acesta a mai precizat că aşteaptă ca secretarul Primăriei Cluj-Napoca să solicite revocarea din funcţie a viceprimarului.
"Vom trimite o adresă primăriei prin care solicităm secretarului să propună revocarea din funcţie a lui Gheorghe Şurubaru, după care vom face un ordin de prefect prin care acesta va fi eliberat din funcţie. Oricum, suntem convinşi că viceprimarul va contesta hotărârea ANI, are acest drept, în termen de 15 zile de la comunicare. Va trebui să aşteptăm până la o decizie definitivă a instanţei. Dacă se va constata în instanţă incompatibilitatea, secretarul primăriei este obligat să propună revocarea acestuia din funcţie", a declarat Vuşcan.
Prefectura Cluj a înaintat încă din 11 iunie, secretarului Consiliului Local Cluj-Napoca propunerea de încetare a mandatului de viceprimar al lui Gheorghe Şurubaru, pe motiv de incompatibilitate. La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că nu au primit nimic oficial de la ANI şi nu se pot pronunţa, deocamdată, cu privire la această situaţie.