monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Google şi-a lansat şi în Europa serviciul de muzică pe internet

Google a lansat serviciul Google Play Music All Access în mai multe tări europene, la aproape patru luni după ce acest serviciu a devenit disponibil pentru utilizatorii din Statele Unite ale Americii.

Serviciul Google Play Music All Access

Printre statele europene în care este disponibil serviciul Google Play Music All Access se numără Marea Britanie, Austria, Belgia, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia şi Spania.

Google doreşte să submineze astfel poziţia deţinută în domeniul muzicii pe internet din Marea Britanie de servicii precum Spotify, Deezer, Rdio, Xbox Music, Music Unlimited (deţinut de Sony) şi Rara, informează theguardian.com, citat de Mediafax.ro.


Până pe 15 septembrie, serviciul Google Play Music All Access poate fi accesat de utilizatorii din Marea Britanie în baza unui abonament de 7,99 lire sterline pe lună, urmând ca serviciul să poată fi accesat pentru 9,99 lire sterline pe lună, un abonament similar cu cel practicat de rivalii săi în Marea Britanie. Nu va exista nicio opţiune de accesare gratuită a serviciului muzical al Google.

Google Play Music All Access permite accesul la un catalog cu milioane de melodii, care pot fi ascultate atât direct de pe acest portal, cât şi cu ajutorul telefoanelor inteligente şi al tabletelor. Google Play Music All Access a fost lansat în luna mai în SUA, serviciul fiind disponibil din iulie şi în Australia şi Noua Zeelandă.

Etichete: europa google