monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consilierii locali din Turda au decis: Caravana Berii Golden Brau, în centrul oraşului!

În această dimineaţă forul deliberativ turdean s-a întrunit într-o şedinţă „de îndată” pentru a discuta printre altele despre locaţia desfăşurării evenimentului Caravana Berii Golden Brau ce are loc la acest sfârşit de săptămână în perioada 2-4 august.

Consilierii locali din Turda

Potrivit parteneriatului încheiat în administraţia locală şi organizatorii evenimentului, festivalul de bere trebuie să aibă loc în centrul oraşului, consilieri PPDD însă au fost de altă părere.

Consilierul Varo Lucian a propus ca activitatea să se desfăşoare în Parcul Teilor din zona Materna pentru ca locuitorii de acolo să aibă parte la rândul lor de evenimente de amploare nu doar cei din centrul oraşului.


Amendamentul său însă nu a întrunit girul forului deliberativ însă aceasta a mai venit cu o propunere, locaţia să nu fie oferită în regim de gratuitate ci să se perceapă o taxă modică de 1 leu/mp/zi.

În replică primarul Tudor Ştefănie spune că locaţia nu poate fi schimbată, primăria municipiului Turda fiind doar partener în cadrul evenimentului.


„Nu s-a cerut un contract de închiriere sau concesiune! Turda trebuie să menţină standarul de organizator al unor evenimente de amploare... să nu uităm că suntem singurul oraş nereşedinţă de judeţ care a intrat în graficul caravanei!”, transmite primarul Tudor Ştefănie.

Multă bere, spectacole în aer liber şi concursuri cu premii, sunt doar câteva din ingredientele distracţiei propuse de organizatorii Caravanei Berii ”Golden Brau” care poposeşte la Turda, începând de vineri.


Evenimentul realizat de Golden Brau este o campanie de promovare în 15 localităţi din întreaga ţară din care 14 reşedinţă de judeţ. Turda a fost aleasă pentru renume şi încărcătura istorică, dar şi pentru bunul renume pe care artiştii care au concertat aici l-au purtat dincolo de hotarele acestei aşezări. Festivalul va fi condimentat cu concerte, concursuri şi programe de divertisment.