monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Execuţia Autostrăzii Sebeş - Turda a fost scoasă la licitaţie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează licitaţie deschisă pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Sebeş - Turda, loturile 1, 2, 3 şi 4, valoarea estimată a contractului, fără TVA, depăşind 2,481 miliarde de lei.

Execuţia Autostrăzii Sebeş - Turda a fost scoasă la licitaţie

Potrivit unui anunţ de participare, postat sâmbătă pe site-ul e-licitaţie.ro, obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia a 70 de kilometri de autostradă între Sebeş şi Turda, în judeţele Cluj şi Alba.

Contractul intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice şi este împărţit pe loturi.

Valoarea totală estimată a contractului, fără TVA, depăşeşte 2,481 miliarde de lei, suma incluzând şi procentul de 10% pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute, potrivit Agerpres.

Pe loturi, sumele sunt împărţite astfel: lotul 1 (17 km - km 0+000 - km 17+000) - 57,028 milioane de lei, lotul 2 (24,25 km - km 17+000 - km 41+250) - 66,913 milioane de lei, lotul 3 (12,45 km - km 41+250 - km 53+700) - 48,372 milioane de lei şi lotul 4 (16,300 km - km 53+700 - km 70+000) - 53,248 milioane de lei.

Contractul este finanţat din Fondul de Coeziune (85%), în cofinanţare cu bugetul de stat (15%).

Procedura va fi tip licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire preţul cel mai scăzut.

Ofertele sau a cererile de participare la licitaţie vor trebui depuse până pe 12 septembrie, ora 16.00, acestea urmând să fie deschise în ziua următoare.

Autostrada Sebeş-Turda va trebui finalizată până în 2016. Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat, luna trecută, la Blaj, că în iulie se termină documentaţia de transformare din drum expres în autostradă şi că, până la sfârşitul anului, vor fi finalizate procedurile de licitaţie şi de atribuire.