monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un afacerist clujean vrea să cumpere "Conti". Vezi câți bani oferă!

O firmă din judeţul Cluj a depus o ofertă în valoare de cinci milioane de euro pentru cumpărarea Hotelului "Continental" din Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar Expert Insolvenţă SPRL din Deva, în şedinţa adunării creditorilor SC Ardeleana SA din 12 iulie a fost aprobată continuarea procedurii de valorificare a clădirii Hotelului "Continental" prin metoda vânzării directe.

"Această modalitate de vânzare a fost aprobată de adunarea creditorilor ca urmare a existenţei unei oferte de cumpărare la preţul de cinci milioane de euro. Oferta a fost înaintată de o societate comercială cu sediul în judeţul Cluj", se arată în comunicat.


Omul de afaceri Ioan Bene din Cluj-Napoca a confirmat, miercuri, pentru Mediafax, că a depus, printr-o firmă pe care o controlează, oferta de cinci milioane de euro pentru a cumpăra Hotelul "Continental".

"Avem două planuri legate de Hotelul «Continental», să-l redăm Clujului aşa cum a fost odinioară. Vom anunţa mai multe într-o conferinţă de presă viitoare", a spus Bene.


Expert Insolvenţă SPRL este lichidator judiciar al SC Ardeleana SA. Primăria Cluj-Napoca a refuzat să îşi exercite dreptul la preemţiune privind achiziţionarea clădirii din cauza preţului prea mare de licitaţie.

Clădirea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-a şi a purtat, iniţial, numele "New York".


Hotelul, care a făcut parte din lanţul "Continental", a fost cumpărat în anul 2005 de un om de afaceri din Alba Iulia, Dorel Tamaş, a cărui firmă, SC Ardeleana SA, a intrat, în 2009, în insolvenţă. Clădirea este revendicată de Colegiul Reformat din Debreţin şi de Eparhia Reformată din Ardeal.