monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nereguli grave la comercializarea loţiunilor de plajă şi a ochelarilor de soare în magazinele clujene

În perioada 1–12 iulie, reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor Cluj au desfăşurat o acţiune de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară, a autobronzantelor şi a ochelarilor de soare.

Potrivit OPC Cluj, au fost verificaţi un număr de nouă operatori economici care comercializau produse cosmetice şi produse în valoare de  27236 lei .

“La cinci din operatorii economici controlaţi s-au constatat abateri, valoarea totală a produselor cu abateri fiind de 3396 lei, care au fost oprite temporar de la comercializare. Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, din care două avertismente şi trei amenzi în valoare de 8000 lei. Am găsit spre comercializare produsul loţiune de plajă Lilien Sun Active, producător Union Cosmetic Praga, a cărui etichetă era greu lizibilă cu ochiul liber, fiind inscripţionată cu caractere foarte mici. Produsele au fost oprite temporar de la comercializare. Alte produse cosmetice nu aveau traducerea în limba română a informaţiilor de identificare- caracterizare, acestea fiind de asemenea oprite temporar de la comercializare. Am găsit produse pentru care preţurile nu erau afişate în mod vizibil, şi aceste produse au fost oprite temporar de la comercializare”, spune Ioana Katona, purtător de cuvânt la OPC Cluj.


De asemenea, au fost verificaţi 17 operatori economici care comercializau ochelari de soare. În urma controlului, au fost verificate 2942 de perechi de ochelari de soare în valoare de 82.988 lei.

“Am găsit 15 operatori economici cu abateri, cantitatea/valoarea produselor cu abateri fiind de 814 perechi de ochelari în valoare de 65403 lei. Deficienţele semnalate se referă la lipsa informaţiilor care trebuiau furnizate cu fiecare ochelar de soare şi echipament individual de protecţie (EIP) a ochilor pentru observarea directă a soarelui, respectiv numele producătorului sau a furnizorului, lipsa informaţiilor privind identificarea şi caracterizarea produsului redactate în limba română. S-au găsit la comercializare ochelari de soare care nu au fost raionaţi pe procente de reducere, precum şi neafişarea într-un mod vizibil a preţurilor la produsele expuse la comercializare”, a mai spus Katona.


Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15000 lei şi patru avertismente.