Actualitate
Acţiune fulger a poliţiştilor rutieri: 29 de şoferi din Cluj au rămas pietoni
Poliţiştii clujeni au reţinut 29 permise de conducere şi au retras 15 certificate de înmatriculare, într-o acţiune fulger desfăşurată vineri după amiaza pe drumurile din judeţul Cluj.
Cu această ocazie oamenii legii au aplicat 366 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 261 privind circulaţia pe drumurile publice, 77 privind ordinea şi liniştea publică şi patru privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
“Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj poliţiştii clujeni au desfăşurat acţiuni cu efective mărite şi controale complexe în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţul Cluj. Cu ocazia derulării acţiunilor au fost suplimentate efectivele de poliţişti din dispozitivul curent pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în locuri publice, reducerea riscului rutier, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi pentru constarea în flagrant a unor fapte penale”, a precizat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.
În cadrul acţiunilor poliţiştii au depistat 19 făptuitori, fiind constatate în flagrant 10 infracţiuni. Au fost constatate 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, şase de natură judiciară şi două de altă natură. De asemenea, au fost depistate două persoane urmărite pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj Napoca au depistat pe C. Florian de 19 ani, C. Dacian Ovidiu de 33 de ani şi H. Dan Cristian de 19 ani, toţi din localitatea Floreşti, în timp ce conduceau fiecare câte un moped pe strada Fabricii din Cluj Napoca, fără a poseda permis de conducere. Au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, l-au depistat pe V. Marius Gabriel de 35 ani, din localitatea Ungheni, judeţul Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15 E60, prin localitatea Luncani, iar la solicitarea poliţiştilor acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi să i se recolteze probe biologice de sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de refuzul unui conducător al unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Sic a fost depistat I. Istvan, de 30 ani, din localitate care poseda un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Gherla, la data de 9 iulie 2013, fiind condamnat la 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Condamnatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Cluj.