monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Steven Tyler lansează un album cu piese compuse de Johnny Depp

Solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler, îşi pregăteşte lansarea unui mult-aşteptat album solo pe care se află şi compoziţii realizate alături de Johnny Depp, conform Billboard.com.

Steven Tyler a înregistrat o serie de piese solo în ultimii ani, dintre acestea fiind lansată doar piesa "(It) Feels So Good", în 2011, şi a precizat că s-a bucurat de sesiuni în care a compus muzică alături de Johnny Depp, dar până acum colaborarea dintre rocker şi muzicianul aspirant nu s-a concretizat sub forma unui LP.

Solistul trupei Aerosmith a precizat că de această dată este hotărât să încheie acest album şi să-l lanseze anul viitor, potrivit Agerpres.

"Fac un album solo pentru că mi se pare super sexi să compui muzică împreună cu Johnny Depp. Mi se pare penibil faptul că am compus încă de acum cinci ani o serie de piese noi şi nu am reuşit încă să termin albumul", a declarat rockerul pentru Billboard.com.

În acest context Tyler a ţinut şi să risipească eventualele zvonuri cu privire la viitorul trupei Aerosmith. "Nu, trupa nu se desfiinţează. Dacă eu lucrez la un album solo, nu înseamnă că nu pregătim ceva şi în formula Aerosmith".

Etichete: johnny depp