monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marş al Noii Drepte în memoria lui Avram Iancu

Aproximativ 100 de reprezentanţi ai asociaţiei “Noua Dreaptă” au organizat sâmbătă, la Cluj un marş în memoria lui Avram Iancu. Aceştia au dorit să transmită că “tineretul naţionalist român nu va negocia niciodată caracterul unitar şi indivizibil al statului român”.

Manifestanţii s-au adunat la statuia Memorandiştilor având steaguri tricolore, steaguri ale Asociaţiei “Noua Dreaptă”, tablouri şi portrete ale lui Avram Iancu. “România este stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, “Nu separatismului maghiar, pentru unitate naţională”, sunt câteva din sloganurile pe care le-au afişat participanţii la marş. Membrii “Noua Dreaptă” au parcurs traseul Bulevardul Eroilor -Piaţa Avram Iancu, cântând melodii despre Avram Iancu şi strigând “Unitate naţională”, “România românilor”, “Harghita, Covasna, pământ românesc”, “Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, “Afară, afară cu duşmanii din ţară”. “Noua Dreaptă organizează a treia ediţie a marşului memorial Avram Iancu pentru a demonstra actualitatea cultului lui Avram Iancu în Transilvania, în aceste vremuri grele. Vrem să dăm şi o replică anumitor declaraţii cu caracter şovin, separatist şi anticonstituţional ale unor politicieni maghiari”, a declarat preşedintele Asociaţiei “Noua Dreaptă”, Tudor Ionescu, citat de Mediafax. Reprezentanţii Noii Drepte au dorit să transmită un mesaj clasei politice de la Bucureşti, mai exact că “tineretul naţionalist român nu va negocia niciodată caracterul unitar şi indivizibil al statului român”. Participanţii au ţinut discursuri, iar mai apoi au depus o coroană de flori la statuia lui Avram Iancu.