monitorulcj.ro Menu
Actualitate

STUDIU: Care sunt țările cele mai primitoare pentru români

Peste jumătate din populaţia României declară că are rude de orice grad în străinătate, iar cei mai mulţi indică Italia şi Spania printre ţările cele mai primitoare pentru românii care vor să muncească în străinătate, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 28 mai - 3 iunie.

Astfel, 51,8% dintre români afirmă că au rude plecate în străinătate, în timp ce 48,2% declară că nu au rude în afara ţării. 60,6% dintre cei care au răspuns că ar avea rude în străinătate spun că nu primesc bani de la membrii familiei aflaţi în alte ţări, în timp ce 38,1% susţin că sunt ajutaţi financiar de către rudele din străinătate. 1,3% nu ştiu sau nu au răspuns la întrebare, potrivit Agerpres.

Chestionaţi cu privire la ţările cele mai primitoare pentru românii care vor să muncească în străinătate, 67,8% dintre respondenţi au indicat Italia, urmată de Spania cu 61,5%.

Pe poziţia a treia în această ierarhie se situează Germania cu 36,1%, a patra poziţie este deţinută de Marea Britanie/Anglia - 21,1%, iar pe a cincea poziţie se află Franţa, cu 19,1%. Urmează SUA cu 5,4%, Grecia cu 5,3%, Ungaria cu 4,3%, Austria cu 4,1%, Danemarca - 4,1% şi Canada - 3,7%.

În partea inferioară a clasamentului sunt plasate Irlanda (3,6%), Olanda (3%), Belgia (2,9%), Suedia (2,7%), Portugalia (2,6%), Turcia (2,5%), Norvegia (1,8%), Cipru (1,4%) şi Elveţia (1,1%). Alte ţări care au întrunit procente sub 1% totalizează 3,7% din opţiuni.

 
Totodată, 74,9% dintre respondenţi cred că românii din străinătate ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile parlamentare sau prezidenţiale din România, 15,1% răspund negativ, în timp ce 10% nu ştiu sau nu răspund.