monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT în Peru: 19 oameni au murit după ce un AUTOCAR a căzut într-o PRĂPASTIE

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite luni într-un accident de autocar care s-a prăbuşit într-o prăpastie adâncă de 100 de metri într-o regiune din Peru, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

''Sunt cel puţin 19 morţi în accidentul care a avut loc în zona localităţii Calango, în provincia Yauyos'', a declarat presei şeful poliţiei locale, colonelul Leonidas Arrivasplata, potrivit Agerpres.

AFP aminteşte că, pe 21 iunie, circa 35 de persoane au murit într-un accident de autocar prăbuşit într-o prăpastie din centrul ţării.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru, din cauza în general a stării parcului de automobile, a reţelei rutiere, precum şi a vitezei, a oboselii conducătorilor auto şi a controalelor rare ale poliţiei.

Potrivit ultimelor cifre oficiale disponibile, 1.124 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 2.583 au fost rănite în 2011 pe şoselele din Peru, ţară cu o populaţie de 30 milioane de locuitori.