monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 50% dintre angajaţii Aeroportului Cluj au fost pregătiţi prin fonduri europene

Angajaţii aeroporturilor din România, printre care şi cei ai Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, au beneficiat în ultimii doi ani de cursuri pentru formarea profesională în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

Conferinţă de presă la Aeroportul Internaţional Cluj

Proiectul, derulat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) în parteneriat cu Siveco România a ajuns acum la final.

„Ne bucurăm să încheiem cu rezultate foarte bune acest proiect unic în domeniul formării personalului din aeroporturi. Unic prin numărul mare de participanţi, prin diversitatea cursurilor oferite, dar şi prin faptul că la acest program au avut acces angajaţi de la toate nivelurile, nu numai managerii. Este un prim pas pe care l-am făcut cu succes pentru a avea angajaţi pregătiţi la standardele de calificare şi certificare solicitate în domeniul de activitate aeroportuar care să deservească cu profesionalism clienţii”, a declarat David Ciceo, preşedintele AAR, la conferinţa de încheiere a proiectului.


 Peste 600 de cursanţi

La cele 47 de sesiuni de formare profesională organizate în locaţiile de curs din Timişoara, Cluj-Napoca/Tureni, Constanţa, Oradea, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare şi Sibiu au participat 631 de cursanţi (din care 301 angajați femei).


Cursanții sunt angajați ai aeroporturilor membre AAR și membrilor asociaţi ai AAR (societăți comerciale care funcţionează în sectoare de activitate conexe transportului aerian) și reprezintă 24% din totalul angajaţilor din aeroporturi.