monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Medicii din toată ţara vor intra în grevă

Din cauza salariilor mici, medicii şi asistentele din toată ţara ameninţă cu greva, în luna iulie. Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este surprins de decizia cadrelor medicale.

Nicolăescu s-a arătat surprins de protestele anunţate de personalul medico-sanitar, în condiţiile colaborării continue cu acesta, şi face apel la medici să pună în centrul activităţii lor pacientul.


“Am avut continuu discuţii cu organizaţiile profesionale, iar o dovadă este şi faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relaţie foarte bună de colaborare pentru ca profesioniştii din sistem să îşi recapete încrederea”, a explicat ministrul pentru Mediafax.

Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.


Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.