Actualitate
Clujul devine, pentru cinci zile, centrul oamenilor cărţii
Piaţa Unirii este, de astăzi până duminică, punctul de întâlnire a iubitorilor de carte – scriitori, editori, critici literari, librari şi cititori –, care, cu ocazia ediţiei inaugurale a Festivalului de Carte Transilvania, pot participa la recitaluri, lansări de carte şi concursuri literare.
„Cred că Festivalul poate fi un sâmbure pentru realizarea unui târg internaţional de carte la Cluj, de ce nu, de anvergura celor de la Paris şi Göteborg”, a declarat, la conferinţa de presă premergătoare festivalului, Irina Petraş, Preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Cluj.
Deschiderea sub semnul Eminescu
Festivalul ia oficial start-ul la astăzi la ora 12:00 printr-un recital de muzică tradiţională susţinut de Nucu Pandrea, urmat la ora 12:30 de lansarea cărţii „Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic”, semnată de academicianul Mihai Cimpoi.
Printre alte lansări de carte, tot în prima zi a evenimentului va avea loc, cu începere de la ora 13:30 „Expoziţia de desene pe tema cărţii”, realizată de Octavian Bour. Ziua se încheie cu un recital de jazz susţinut de Mircea Tiberian.
Zeci de edituri şi sute de invitaţi
În cele cinci zile se vor lansa sub umbrela Festivalului 66 de cărţi, fiind invitaţi mai bine de 110 scriitori şi artişti.
Cititorii vor putea alege din oferta a mai bine de 80 de edituri, prezente prin 43 de standuri.
Potrivit membrilor echipei de organizare numărul publisherilor ar fi fost mult mai mare dacă ar fi participat măcar o parte dintre cele peste 100 de edituri mici din Cluj.
„Editurile mici s-au plâns că nu primesc spaţiu la astfel de evenimente. Noi am trimis invitaţii la 112 edituri din Cluj însă niciuna nu va fi prezentă. Puteau să-şi ia spaţiu în colaborare pentru că nu au mai mult de 10-15 titluri fiecare”, a explicat Valentin Ajder, membru al echipei de organizare.
„Citeşte-ne ce-ţi place”
Duminică, în ultima zi a Festivalului clujenii sunt invitaţi să vină în Piaţa Uirii cu volumul preferat şi să citească pentru public o pagină sau un pragraf din cartea preferată. „Spekerii de ocazie” vor fi fotografiaţi de Marta Popescu, imaginile rezultate fiind incluse în proiectul fotografic „Iubesc cartea”.
Momentul, desfăşurat de la ora 14:30 va fi precedat de un spectacol al Teatrului de păpuşi Puck din Cluj-Napoca.