Actualitate
Marş al motocicliştilor clujeni după accidentul mortal de la Topa
Aproximativ 150 de motociclişti clujeni vor participa, joi, de la ora 19.00, la un marş menit să îi sensibilizeze pe şoferi asupra riscurilor pe care le presupune neatenţia la volan.
Motocicliştii vor să atragă atenţia asupra numărului mare de accidente în care au fost victime în ultimele luni ca urmare a neatenţiei şoferilor care nu le-au acordat prioritate în anumite situaţii.
“Aşa cum aţi putut observa, numai în ultima lună în Cluj-Napoca au avut loc patru accidente grave, soldate cu victime. Mai mult, unul dintre motociclişti a decedat după ce un şofer a întors maşina pe linie dublă continuă în localitatea Topa Mică din judeţul Cluj. Scopul acestui marş, unde motocicliştii se vor aduna în număr mare, este prevenirea accidentelor ale căror victime cad deseori oameni care respectă regulile de circulaţie”, spune Ersek Lorant, unul dintre organizatorii marşului.
Motocicliştii se vor reuni, joi seara, de la ora 19.00 în faţa Clopotului de pe Bulevardul Eroilor, iar la ora 19.30 vor împărţi pliante participanţilor la trafic prin care le cer să fie mai atenţi atunci când conduc. La ora 20.00, cei aproximativ 150 de motociclişti vor porni într-un marş pe traseul B-dul Eroilor –strada Dorobanţilor – sensul giratoriu din Mărăşti – B-dul 21 decembrie 1989 –Memorandumului – Napoca – B-dul Eroilor.
Citeşte şi:
UPDATE: Accident rutier la Topa Mică: Un motociclist a MURIT